Cum pot călători românii în Republica Moldova. Regulile pe care trebuie să le știm

62128732
Getty

Ministerul Afacerilor Externe a precizat pentru Știrile Pro TV cum se pot deplasa cetățenii români pe teritoriul Moldovei.

Până la data de 30 iunie 2020, este interzisă intrarea pe teritoriul Republicii Moldova, prin punctele de trecere a frontierei de stat, a cetățenilor străini și apatrizilor, cu excepțiile de mai jos.

De asemenea, până la data de 30 iunie 2020, rămân suspendate cursele aeriene pentru pasageri, charterele aeriene regulate.

Începând cu data de 26 mai 2020, este reluată activitatea de transport feroviar și rutier de persoane în trafic internațional cu respectarea strictă a următoarelor măsuri de prevenire și control a infecției COVID–19:

1. asigurarea protecției personalului care efectuează cursele de transport, prin: echipament de protecție (măști, mănuși); dezinfectanți (pentru mâini și suprafețe); triajul zilnic la începutul turei de lucru (termometria, starea sănătății) al personalului angajat;
2. ajustarea orarului de călătorie și a numărului de unități de transport pentru evitarea aglomerărilor de persoane;
3. automonitorizarea stării de sănătate a personalului pe parcursul zilei de muncă, cu informarea angajatorului;
4. limitarea numărului de persoane în transportul feroviar și rutier în trafic internațional, proporțional numărului de scaune disponibile în mijlocul de transport;
5. purtarea obligatorie a măștilor de protecție de către pasageri;
6. verificarea de către operatorii de transport a temperaturii pasagerilor la îmbarcarea la cursele de transport rutier sau feroviar de persoane în trafic internațional, care nu trebuie să depășească 37 grade Celsius;
7. dezinfectarea suprafețelor din salon și verificarea temperaturii pasagerilor în cadrul operațiunii de transport rutier de persoane, inclusiv după fiecare tură/cursă efectuată, la stația terminus.

Pot tranzita Republica Moldova:

1. membri de familie ai cetățenilor Republicii Moldova;
2. persoane care posedă o viză de lungă ședere, un permis de ședere sau un document echivalent permisului de ședere eliberat de autorități;
3. persoane care se deplasează în interes profesional, dovedit prin viză, permis de ședere sau un alt document echivalent;
4. membri ai misiunilor diplomatice şi ai oficiilor consulare acreditate în Republica Moldova, ai organizațiilor/misiunilor internaționale, precum şi membrii familiilor acestora sau personal care poate asigura ajutor umanitar;
5. pasageri în tranzit, inclusiv cei repatriați ca urmare a acordării protecției consulare. Itinerarul tranzitării va fi stabilit de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră.
6. lucrătorii transfrontalieri.

Persoanele care traversează frontiera de stat pe sensul de intrare în Republica Moldova vor completa, în mod obligatoriu, fișa epidemiologică și vor semna declarația pe propria răspundere de a respecta regimul de autoizolare o perioada de 14 zile în locurile determinate, cu următoarele excepții:

1. conducători auto și personalul de deservire a mijloacelor de transport, care efectuează transportarea mărfurilor, echipajele aeronavelor/navelor şi brigăzile garniturilor de tren;
2. persoane care călătoresc din motive de sănătate sau umanitar, inclusiv însoțitorul, după caz (cu prezentarea documentelor confirmative);
3. elevii/studenții, înmatriculați în unitățile/instituțiile de învățământ de peste hotarele țării noastre, care au de susținut probe sau examene la încheierea ciclurilor de învățământ gimnazial/liceal/învățământ superior;
4. persoane care se deplasează în interes profesional, dovedit prin viză, permis de şedere sau un alt document doveditor;
5. lucrătorii transfrontalieri;
6. membri ai misiunilor diplomatice şi ai oficiilor consulare acreditate în Republica Moldova, ai organizaţiilor/misiunilor internaţionale, precum şi membrii familiilor acestora sau personal care poate asigura ajutor umanitar;
7. persoane în tranzit.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62128730
Ludovic Orban vrea să se lase de țigări: ”Am fumat destul 40 de ani”. Ce legătură are viciul său cu eclipsa din 1999

Ludovic Orban a spus luni seara că vrea să se lase de fumat, pentru că 40 de ani a fost ”destul”. Declarația premierului vine după ce a fost fotografiat în timp ce fuma în sediul Guvernului.

62128731
Cum pot călători românii în Ungaria. Anunțul MAE

Ministerul Afacerilor Externe a precizat pentru Știrile Pro TV cum se pot deplasa românii în Ungaria.

62068765
Cum pot călători românii cu maşina în Bulgaria, Grecia şi Serbia

Ministerul Afacerilor Externe a precizat pentru Știrile Pro TV condițiile în care românii pot călători cu mașina personală în Bulgaria, Grecia și Serbia.

Recomandări
Politia agerpres 14630748
Încă un incident grav într-o școală din România. Un elev a fost înjunghiat cu maceta de un coleg. Minorul agresor, reținut

Un elev de 15 ani ar fi rănit un coleg cu un obiect tăietor-înțepător și ar fi agresat fizic un altul, în urma unui conflict izbucnit într-un liceu din Pitești. Polițiștii au deschis verificări, iar minorul se află în custodia acestora.

Ilie bolojan pnl facebook
Care va fi soarta lui Ilie Bolojan în PNL, după ce a pierdut funcția de prim-ministru. Analist politic: „Dumnezeu cu mila”

Plecarea lui Ilie Bolojan de la conducerea guvernului, după ce Luca Niculescu a preluat funcția de premier, i-ar putea provoca liberalului unele probleme de autoritate în partidul pe care îl conduce, este de părere un analist politic.

Nicusor dan
Concluzia lui Nicușor Dan despre cele peste cinci luni de criză guvernamentală. Ce le-a spus președintele României americanilor

Preşedintele Nicuşor Dan subliniază, într-un nou interviu acordat presei americane, că România poate fi un partener de încredere pentru SUA.