Bancnotele au fost tipărite de trei români și un italian într-o fabrică ilegală. Falsificatorii foloseau echipamente performante și hârtie specială.
Procurorii DIICOT - care vorbesc despre o grupare internațională specializată în astfel de operațiuni - au făcut mai multe percheziții. Suspecții din Suceava au fost audiați toată noaptea.
Afacerea a fost descoperită de procurorii DIICOT. 1.200.000 de euro, bani falși, ar fi provocat probleme pe piețele financiare locale din România și Bulgaria. Trupele speciale au făcut șase descinderi la adrese din Suceava și Ilfov.
Suspecţii sunt trei romani și un italian, spun anchetatorii. Cetățeanul italian, falsificator experimentat, i-a instruit pe ai noștri cum să tipărească banii.
Iar prin relaţiile sale, italianul înlesnea cumpărarea celor necesare producţiei precum şi punerea în circulaţie a banilor. Astfel, a făcut rost de hârtie de cea mai bună calitate și de echipamente de ultimă generație, pentru printarea bancnotelor.
Suspecţii aveau fabrica ilegală de bani într-un sat din județul Suceava, într-o casă izolată, aflată în construcție, înconjurată de pădure. Au început cu bancnote de 50 şi 100 de euro.
Corespondent PRO TV: „Așa zisa fabrică de bani funcţiona într-o casă, într-o zonă izolată. Anchetatorii au găsit aici cutii pline cu bancnote de 50 și 100 de euro. În mai multe încăperi erau imprimante şi diferite aparate şi ustensile, folosite la producerea banilor falşi”.
Tatăl unuia dintre suspecți: „L-au luat de-aici. A zis „ok, eu nu știu nimic, nu cunosc numele acestea, nu știu despre cine e vorba. Da, la șapte dimineață au venit pentru că băiatul figurează pe buletin pe adresa mea”.
Procurorii DIICOT spun că ţinta traficanților era Bulgaria, țară care a aderat recent la moneda euro. Indivizii voiau să profite de faptul că oamenii nu sunt încă familiarizați cu moneda europeană şi să plaseze acolo mare parte din bani.
Cetățeanul italian, alți doi români și doi bulgari au fost prinși în flagrant în Bulgăria, la Sofia, în urma unei operațiuni comune a polițiștilor din cele două țări. Cei cinci aveau la ei 1,2 milioane de euro falși, dar și 1 kilogram de cocaină.
Ștefan Borisov, reporter BTV: „Aceasta este mașina cu numere de înmatriculare românești, în care brigada anti-mafia a găsit aproape 400.000 de euro falși, dar la câțiva metri de aici a fost reținut un alt bărbat, care avea asupra lui aproape 300.000 de euro falși. Iar în această parcare, poliția a găsit alte două mașini. Într-una dintre ele a fost găsit un plic cu aproximativ 300.000 de euro falși. Suma totală ajunge la aproximativ 1 milion de euro.”
Georgei Kandev, secretarul general al Ministerului de Interne din Bulgaria: „În timpul perchezițiilor efectuate la fața locului, în mașina unuia dintre cetățenii bulgari a fost găsită cocaină pură. Colegii mei s-au îndreptat către orașul Pazardzhik, unde au avut loc de asemenea percheziții, iar la adresa la care suspectul locuiește au fost găsiți încă 200.000 de euro”.
Suspecții sunt acuzați acum de falsificare de monede, punerea în circulație de bancnote falsificate, constituirea unui grup infracțional organizat și deținere de instrumente în vederea falsificării de valori.