Cum a rămas un tânăr din Baia Mare fără loc de muncă și judecat de toată lumea din cauza unui tester defect al poliției

×
Publicitate

Un dispozitiv folosit de polițiștii de la Rutieră pentru depistarea rapidă a consumului de droguri i-a indicat pe mulți șoferi drept narcomani, deși în realitate aceștia nu se atinseseră de substanțe interzise.

Oamenii și-au dovedit nevinovăția după analize de sânge și urină, dar până să reușească asta, unii și-au pierdut serviciul.

Inspectoratul de Poliție din Maramureș, unde jumătate dintre teste ar fi fost viciate, a cerut înlocuirea dispozitivelor. Până la această oră, Poliția Română nu a comentat situația.

Un tânăr curier din Baia Mare a rămas fără loc de muncă după ce a fost testat pentru consum de droguri și a primit pe loc un rezultat pozitiv la patru substanțe.  

Uluit, a încercat să le explice agenților că nu a consumat nimic, deși aparatul arăta contrariul. A rămas fără permis de conducere și fără serviciu. Iar dupa o lună, analizele probelor biologice i-au dat dreptate.

Tânărul în vârstă de 25 de ani din Baia Mare este curier de mai bine de 2 ani, iar la mijlocul lunii ianuarie, după miezul nopții, a fost oprit în trafic pentru un control de rutină.

A fost testat de echipajul Poliției Rutiere atât cu aparatul etilotest, cât și cu cel de detecție rapidă a drogurilor - printr-un test de salivă.

Mihai Gioancă, curier: ”În urma controlului au rezultat 4 substanțe din 9 și am fost la spital pentru prelevare de probe, rezultatul l-am primit în aproximativ o lună și în data de 17 mi s-a confirmat că au sosit analizele și că sunt negative”.

IPJ Maramureș va înlocui toate testerele anti-drog

În tot acest timp însă, tânărul a rămas fără loc de muncă.

Mihai Gioancă, curier: ”Nu am putut să-mi exercit munca pentru că permisul mi-a fost suspendat, mi-am pierdut serviciul. Imaginea mi-a fost pătată, toata lumea mă judeca și am fost cu moralul la pământ. Acum mă bucur că s-a terminat”.

Tânărul trebuie să își caute acum un nou serviciu. Potrivit reprezentanților IPJ Maramureș, toate aparatele de testare consum de droguri ar putea fi înlocuite.

Dispozitivul care a indicat greșit că Mihai Gioacă era sub influența drogurilor este de tip „AquilaScan” - a transmis Inspectoratul de Poliție al Județului Maramureș.

Reprezentanții instituției au recunoscut că analizorul portabil de droguri de mare risc a mai dat și alte erori.

ERORI LA TESTAREA ANTIDROG A ȘOFERILOR DIN MARAMUREȘ

NOIEMBRIE 2022 - IANUARIE 2023

17 ȘOFERI AU IEȘIT POZITIV LA TESTUL RAPID DE DETECȚIE A CONSUMULUI DE DROGURI

8 ȘOFERI NU CONSUMASERĂ DROGURI ÎN REALITATE

ANALIZELE DE SÂNGE ȘI URINĂ AU INDICAT CĂ NU CONSUMASERĂ SUBSTANȚE INTERZISE

Din 17 șoferi care au ieșit pozitv la testul antidrog, din noiembrie anul trecut și până la sfârșitul lunii ianuarie, în 8 situații aceștia au demonstrat prin analize de sânge și urină că nu consumasera substanțe interzise.

Marius Pop, șofer: ”Potrivit buletinului de analiză toxicologică, examenul a fost negativ pentru cele 7 substanțe. Iar aparatul a indicat toate cele 7 substanțe pozitive, ceea ce pe mine m-a șocat”.

Marius Pop se pregătește să dea în judecată poliția din Maramureș și vrea să ceară daune.

Poliția Română nu a comentat situația 

Șapte săptămâni nu a putut conduce mașina și a fost suspendat de pe o platformă de ride-sharing, unde făcea taximetrie.

Marius Pop, șofer: ”M-au denigrat. Unii clienți își anulează cursa în fața mea și spun că ei nu merg cu acest drogalău”.

Poliția din Maramureș spune că a semnalat Direcției Rutiere din I.G.P.R. înlocuirea dispozitivului de detecție rapidă a consumului de droguri „AquilaScan” cu unul care să nu mai dea erori.

Am solicitat Poliției Române să ne spună câte alte inspectorate din țară folosesc aparatul. Până la această oră nu am primit un răspuns.

JUDEȚE ÎN CARE POLIȚIA UTILIZEAZĂ APARATUL DE DETECȚIE A CONSUMULUI DE DROGURI AQUILASCAN WDTP-10

CLUJ, SĂLAJ, MARAMUREȘ, ALBA, GORJ, ARGEȘ, HUNEDOARA, IAȘI, BACĂU, BRĂILA

SURSA: ȘTIRILE PRO TV

Reporterii PRO TV au strâns confirmări din partea purtătorilor de cuvânt locali ai poliției că acestea sunt utilizate în Cluj, Sălaj, Maramureș, Alba, Gorj, Argeș, Hunedoara, Iași, Bacău și Brăila.

”M-a adus într-un hal de nehal”

Și în aceste județe sunt situații similare.

Dorin Serea, șofer: ”Și emoțional și pe partea cu serviciul, m-a adus într-un hal de nehal”.

Daniel Prunău, avocatul lui Dorin Serea: ”Probele de sânge au fost analizate de IML Iași, care a stabilit fără putință de tăgadă că nu este vorba de niciun fel de droguri. Aparatele astea dau erori, pentru că am mai avut clienți în situația asta”.

Aparatele de detecție a consumului de droguri au fost achiziționate de Poliția Română după ce Guvernul a aprobat o cheltuială de peste 120 de milioane de lei - bani din care s-au mai luat, printre altele, mașini și dispozitive radar.

Poliția Română nu a oferit până acum informații despre felul în care aceste dispozitive sunt verificate și calibrate pentru a nu da erori.

Între timp, șoferii pot refuza testul rapid antidrog doar dacă acceptă să meargă însoțiți de poliție la o unitate medicală și să dea acolo probe de sânge și urină, iar apoi să aștepte rezultatul.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
62326266
Cristian Cioacă rămâne în închisoare, avocata acuză judecătorii de ”mânie și dispreț”. Datorează o avere familiei Elodiei

Cristian Cioacă rămâne în închisoare - este decizia Tribunalului Argeș, după ce fostul polițist, condamnat pentru uciderea soției sale, Elodia Ghinescu, a atacat hotărârea judecătoriei prin care i se respingea cererea de eliberare condiționată.  

62326276
Oltenii nu știu cum să se asigure împotriva dezastrelor. ”Îți trebuie autorizație de la cutremure, de nu știu unde”

Un nou cutremur de 4,1 magnitudine pe scara Richter a avut loc miercuri dimineață în Gorj, după zile în care s-au înregistrat alte câteva sute de replici de amploare mai mică.  

62326234
Klaus Iohannis: „Avem datoria de a arăta fermitate în apărarea păcii”. România nu e singură

Liderii flancului estic trebuie să manifeste fermitate în apărarea păcii, iar prezența trupelor americane e necesar să fie consolidată în această zonă, a afirmat președintele Klaus Iohannis, în deschiderea summitului B9.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.