Cum a fost împărțit bugetul Capitalei, de 11 miliarde de lei. Unde se duc cei mai mulți bani

×
Publicitate

Capitala și-a votat la a doua încercare bugetul pentru acest an. Într-o ședință marcată de scandaluri și prelungită aproape de miezul nopții, consilierii au ajuns la un consens și au decis încotro vor merge banii.

Și în acest an cei mai mulți vor fi alocați pentru subvențiile la transport și energie termică.

Într-o ședință de consiliu mult întârziată și marcată de scandaluri, consilierii generali au ajuns până la urmă la un compromis. După îndelungi negocieri și cu peste 30 de proiecte apărute pe ordinea suplimentară, bugetul Capitalei a fost votat de majoritatea celor din Consiliu.

Bugetul Primăriei Capitalei este estimat la 11 miliarde de lei. 7,3 miliarde reprezintă bugetul local, iar restul banilor aparţin instituţiilor subordonate.

Din cele peste 7 miliarde, cu cei mai mulți bani, 1,8 miliarde de lei, vor fi subvenţionate transportul public și încălzirea. Pentru dezvoltare, Bucureștiul are anul acesta doar în jur de 2 miliarde.

În urma unor noi amendamente, au fost alocaţi bani şi pentru Parcul Herăstrău, cel mai mare din Bucureşti.

10 milioane de lei este suma pe care o va primi în plus Administraţia Lacuri Parcuri și Agrement, cea care se ocupă de marile parcuri din Capitală. Acești bani ar trebui să meargă pentru consolidarea malurilor lacului Herăstrău. Banii sunt necesari, și asta pentru că în unele zone aleea s-a crăpat atât de tare încât o bucată de asfalt s-a înclinat spre lac.

S-au alocat bani și pentru Catedrala Mântuirii Neamului. 20 de milioane de lei au fost luați de la Palatele Brâncovenești, printr-un amendament al majorității PSD-PNL-PUSL.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
Citește și...
62334396
Cutremur în România. Unde s-a produs și ce magnitudine a avut seismul

Un cutremur slab, cu magnitudinea 3,2, s-a produs vineri, la ora 14:50, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

62533134
Marocanul care i-a ucis pe cei doi studenți în Iași trebuie să le plătească daune rudelor victimelor. Suma decisă de instanță

Studentul marocan, acuzat că a comis o dublă crimă în 2021, a fost condamnat la închisoare pe viață de Tribunalul Iași. El a ucis un cuplu, o româncă de 23 de ani și pe iubitul ei.

62533132
Femeie de 88 de ani, surdo-mută, a murit arsă de vie în casă. Se deplasa cu un cadru și n-a avut nicio șansă de scăpare

O femeie de 88 de ani a murit în incendiul care i-a cuprins locuința. Victima, care se deplasa anevoie, era surdo-mută, așa că nu a putut cere ajutor.

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.