Cui aparține leul din clipul lui Dani Mocanu. A fost găsit într-o menajerie din Dâmbovița

×
Publicitate

Leul care a apărut în videoclipul interpretului de manele Dani Mocanu a fost găsit într-o menajerie din județul Dâmbovița, a anunțat joi IPJ Argeș.

„Polițiștii argeșeni au continuat activitățile investigative, în urma cărora a fost identificată o locație unde este deținută o felină, despre care există indicii rezonabile că ar fi animalul folosit într-un material filmat. Animalul era deținut în cadrul unei menajerii de pe raza județului Dâmbovița. La locația în cauză au fost solicitați și reprezentanți ai A.N.S.V.S.A. și Agenției pentru Protecția Mediului Dâmbovița. Activitatea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița. Verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care faptele s-au petrecut”, a transmis IPJ Argeș.

Leul aparține unui executor judecătoresc din localitatea Găești, Dâmbovița, Acesta ar avea și aviz de la autorități pentru a deține animale sălbatice, potrivit unor surse Știrile ProTV.

Animalul a fost preluat de medici și dus pentru moment la Zoo Chindia, din Târgoviște.

Executorul judecătoresc căruia i-ar aparține leul ar avea acte valabile care îi permit să dețină  animale sălbatice, astfel că animalul ar urma să se întoarcă în proprietatea sa, au mai declarat sursele Știrilor Pro TV.

Scandalul a izbucnit în urmă cu câteva zile, după ce Dani Mocanu a lansat un nou videoclip în care apare și un leu ce părea rănit. Polițiștii s-au autosesizat pentru săvârșirea infracțiunilor de cruzime şi rele tratamente aplicate animalelor.

Percheziții la locuința lui Dani Mocanu

 

Miercuri dimineață, anchetatorii au efectuat trei percheziții, două în Ştefăneşti, judeţul Argeş, şi una în judeţul Ilfov. Una din locațiile din Ștefănești aparține lui Dani Mocanu, în cea de-a doua locuiește cameramanul, iar în Ilfov este studioul unde s-a filmat videoclipul, arată surse judiciare.

Perchezițiile sunt efectuate de poliţişti din cadrul IPJ Argeş, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, și au legătură cu filmarea videoclipului în care acesta apare alături de un leu, arată sursele citate.

Acțiunea anchetatorilor s-a încheiat fără succes, deoarece leul nu a fost găsit nici acasă la Dani Mocanu, nici în celelalte două locații percheziționate.

Dani Mocanu susține că leul este bine tratat iar presupusele răni sunt efecte speciale obținute prin machiaj.

Polițiștii din Argeș au anunțat duminică deschiderea unui dosar penal după ce manelistul Dani Mocanu a filmat un videoclip în care apare un leu rănit şi subnutrit.

„În urma informațiilor apărute în spațiul public, referitor la realizarea unui videoclip cu un animal exotic, vă aducem la cunoștință următoarele: Polițiștii s-au sesizat din oficiu și efectuează verificări privind rele tratamente şi cruzimi împotriva animalelor, respectiv cu privire la condiţiile de deținere a animalului ce apare în materialul filmat. În cauză a fost întocmit dosar penal, conform Legii 205 din 2004, privind protecţia animalelor, în care se desfăşoară cercetări sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești”, a comunicat IPJ Argeș.

Reacția lui Marcel Vela

 

 

Joi, după ce animalul a fost ridicat de la menajeria în care se afla şi care, potrivit unor surse locale, funcţiona legal, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a postat pe Facebook o fotografie cu animalul, însoţită de mesajul: "Nu voi tolera niciun fel de abuz, indiferent din partea cui vine! Legea trebuie respectată de TOŢI!”

„Unii nu au crezut când am spus că sunt cu ochii pe ei, dar timpul și acțiunile Poliției Române arată că ofensiva împotriva infracționalității continuă. Vă asigur că nu ne oprim aici”, a mai transmis ministrul.

 

Articol recomandat de sport.ro
Fiica unui fost mare atacant fură inimile americanilor! Tatăl ei a fost coleg cu Miodrag Belodedici
Fiica unui fost mare atacant fură inimile americanilor! Tatăl ei a fost coleg cu Miodrag Belodedici
Citește și...
Răspunsul lui Ludovic Orban la scrisoarea lui IPS Teodosie: „Sfatul meu sincer”

Premierul Ludovic Orban l-a sfătuit pe IPS Teodosie să îndemne credincioşii la respectarea regulilor de protecţie sanitară, în contextul în care Constanţa este în carantină.

Bonă nepaleză, dispărută în Cluj-Napoca. A plecat doar cu hainele de pe ea

O tânără de origine nepaleză este de negăsit. Femeia de 29 de ani a fost angajată printr-o agenţie de recrutare a forţei de muncă şi a venit în România în luna septembrie.

Incidența cazurilor de Covid-19 a depășit pragul de 7 la Constanţa. Cea mai mare rată, în Sibiu

Judeţul Constanţa înregistrează o creştere a ratei de infectare cu SARS-CoV-2, care a ajuns la peste 7 la mia de locuitori în ultimele două săptămâni, potrivit raportării transmise, joi, de Grupul de Comunicare Strategică.

Recomandări
Primul spital construit ”de la zero” în Cluj. FOTO: Cum arată noul centru de patologie vasculo-cerebrală și neurochirurgie

Noul Centru de patologie vasculo-cerebrală și neurochirurgie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj, una dintre cele mai importante investiții în domeniul medical realizată din fonduri europene, a fost inaugurat în Cluj-Napoca.

Lucian Pahonțu, reacție la acuzațiile privind Revoluția: „Întreaga activitate s-a derulat în conformitate cu normele legale”

Nicușor Dan a declarat că șeful SPP Lucian Pahonțu nu este în situația celor care au participat la acțiunile de reprimare a protestatarilor din Decembrie '89 și de la Mineriada din iunie 1990.

Trump anunță „cel mai mare acord petrolier din istorie” cu Venezuela: „Va reduce considerabil prețul benzinei”

Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri încheierea unui acord în sectorul petrolier cu Venezuela, în virtutea căruia Statele Unite ar urma să-şi dubleze rezervele de petrol, transmit AFP şi Reuters.