Criză istorică la Combinatul Siderurgic Galați. Datorii de un miliard de euro, inclusiv la ANAF, o mănăstire și o grădiniță

×
Publicitate

Combinatul siderurgic din Galați se confruntă cu una dintre cele mai grave crize din istoria sa recentă. Datoriile totale ale companiei se ridică la aproximativ un miliard de euro.

Pe lista creditorilor se află și peste 1.200 de firme de servicii și furnizori din România și din străinătate, instituții publice precum ANAF și Primăria Galați, dar și entități surprinzătoare, o grădiniță, o mănăstire și mai multe asociații de proprietari.

Compania care deține Combinatul Siderurgic din Galați încearcă să evite insolvența printr-o procedură de concordat preventiv. Le propune celor 1.200 de creditori restituirea a doar 10% din valoarea datoriilor și asta peste patru ani, fără nicio garanție.

Ce soluție a propus compania

Concordatul preventiv este procedura juridică prin care este numit un administrator care trebuie să restructureze compania în termen de 4 luni. Iar acest termen expiră, în cazul combinatului de la Galați, pe 5 iulie și, foarte important, în acest interval, societatea nu poate fi executată silit.

Între timp creditorii speră că își vor recupera sumele restante.

Eugen Petcu, reprezentant firmă logistică: Înregistrăm facturi din aprilie 2024. Neîncasate. Până acum datoria se ridică la 1.900.000 de lei iar această sumă nu include și dobânzile pe care noi le suportăm având linii de credit. Nu am fost invitați nici la discuții, nici la negocieri să putem trata problema noastră transparent.

Consecințele sunt dramatice pentru mediul de afaceri local: firmele rămân fără angajați sau își închid activitatea, iar în alte cazuri angajații pleacă în masă, în lipsa banilor și a perspectivelor.

Dorin Albu, reprezentant firmă de expediții: Am vreo 10 șoferi care mi-au plecat, că dacă n-au mai fost bani să-i plătesc, au plecat. Nu știu în viitor ce-o să fie. Dacă n-o să avem de treabă, cel puțin aici pe Galați o să fie cam problemă.

Între timp, activitatea combinatului este aproape paralizată. Singurul furnal care mai era operațional a fost oprit complet în vara anului trecut. Decizia vine după o perioadă cu multiple opriri și reporniri, cauzate de lipsa materiilor prime sau de dificultăți financiare.

Administrația combinatului siderurgic de la Galați nu a putut fi contactată pentru a-și exprima un punct de vedere prin niciuna dintre căile oficiale.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62552885
Fetița de 2 ani care a murit după ce a căzut de la etajul 11 era în grija bunicului. Șocată, mama ei a vrut să se sinucidă

Este anchetă în Capitală, după moartea unei fetițe de doi ani care a căzut luni seară de la 30 de metri înălțime, de la etajul 11 al unui bloc din sectorul 1.

62553049
Urmărire ca în filme pe șoselele din Madrid. O româncă a furat o mașină și a fost prinsă după o cursă cu focuri de armă

O româncă de 43 de ani a pus pe jar poliția din Madrid. Ar fi furat o mașină și a fost depistată apoi în trafic, pasageră în autoturismul condus de un prieten spaniol.

62553042
Tânăra gravidă din Prahova, ucisă cu toporul, voia să se despartă de partenerul ei. Momentul crimei a fost filmat

Crimă oribilă în Prahova. O tânără de 22 de ani, însărcinată, a fost ucisă în plină zi, pe stradă, cu toporul, de partenerul de care voia sa se despartă. La atacul sângeros au asistat și cei doi copii ai femeii.  

Recomandări
Călin Georgescu
Câți bani ar avea Călin Georgescu în cele șapte conturi pe care DIICOT a pus sechestru

Călin Georgescu și soția sa, Cristela, au mers miercuri dimineață la DIICOT, pentru a doua zi la rând, pentru a asisra la perchezițiile informatice asupra telefoanelor și mediilor de stocare ridicate de anchetatori.

Lia savonea ilie bolojan inquam photos
CCR a respins sesizarea lui Bolojan. Ce se întâmplă cu plata restanțelor salariale chiar dacă ÎCCJ câștigă procesul (Surse)

Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată, miercuri, solicitarea lui Ilie Bolojan privind conflictul dintre Guvern și ÎCCJ, legat de plata restanțelor salariale ale magistraților, în valoare de aproape 5 miliarde de lei.

Batrani pacaliti
Escrocherie de amploare în Capitală. Bătrâni, păcăliți că sunt grav bolnavi și puși să ia credite pentru „leac”. Ce cumpărau

Escrocherie de proporții în Capitală, mascată sub paravanul unor clinici private mai mulți bătrâni ar fi fost înșelați să creadă că sunt grav bolnavi și să plătească servicii medicale scumpe.