Cristian Tudor Popescu, după achitarea definitivă a torționarilor lui Gheorghe Ursu: "Securitatea e-n toate"

62150156

Torţionarii disidentului Gheorghe Ursu, Marin Pârvulescu şi Vasile Hodiş, au fost achitați definitiv, joi, 27 iulie, de maginstrații de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Decizia a provocat o reacție virulentă din partea jurnalistului Cristian Tudor Popescu.

"Oarba dusă de mânuță

Partidul Comunist s-a dus dracului, că acum suntem în capitalism. Securitatea însă, capitalistă încă din comunism, îi supraviețuiește; de la Băsescu încoace o poți simți cum tace și face.

Uitați-vă în jur și numărați securiștii bătrâni care-și clefăie mulțumiți pensiile grase, mișcându-se în șalupe pe roate care bat spre suta de mii de euro. Am fost întrebat pe reddit: «Mai scăpăm de fosilele comunismului?». Răspuns: «De fosile, da, căci, din fericire există moarte. De odraslele lor însă, biologice și mentale, nu». Securitatea e-n toate. E-n cele ce sunt. E-n pruncul din leagăn și-n omul cărunt.

Astăzi, ofițerii de Securitate Marin Pârvulescu și Vasile Hodiș, torționarii inginerului Gheorghe Ursu, au fost achitați și în primă instanță și la recurs, sentință definitivă, de Justiția română.

Dezamăgit nu sunt, pentru că nu m-am amăgit nicio clipă în legătură cu femeia legată la ochi și dusă de mânuță, de-a stânga și de-a dreapta, de doi ofițeri de securitate.

S-a stins și ultima scânteie de speranță că voi apuca să trăiesc în altă țară decât Hrepublica Socialistă Hrrumânia...", a scris, pe Facebook, gazetarul Cristian Tudor Popescu.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62349821
Accident cumplit în Constanța. Două persoane au murit şi o fată de 15 ani a fost rănită
Două persoane au murit şi o fată de 15 ani a fost rănită într-un accident rutier petrecut, joi după-amiază, în judeţul Constanţa, fiind implicate o maşină şi un autotren. Traficul este oprit pe DN 22, pe sensul spre Tulcea.  
62360618
Evgheni Prigojin, întâlnire misterioasă la Sankt Petersburg. S-a văzut cu un demnitar african
Evgheni Prigojin a ajuns la Sankt Peterburg, unde s-a întâlnit cu un demnitar african, transmite CNN, care a citat surse de pe conturile de Telegram asociate grupării de mercenari Wagner.
62370394
Tulcea: Mai multe autoturisme au rămas blocate pe DN 22D, după producerea unei viituri. S-a emis mesaj RO-Alert | Video
Traficul rutier este oprit, joi după-amiază, pe DN 22D, în zona localităţii Horia din judeţul Tulcea, din cauza unei viituri, mai multe autoturisme fiind blocate acolo.