Cristian Popescu Piedone, la Poliţia Bragadiru: Mi-am îndeplinit funcţia de preşedinte al ANPC cu demnitate

62561693
StirilePROTV

Cristian Popescu Piedone, președintele ANPC, a declarat că faptele pentru care este cercetat de DNA nu au fost comise cu intenția de a cauza prejudicii sau de a obține foloase necuvenite, nici pentru el, nici pentru alte persoane.

Cristian Popescu Piedone a fost prezent, miercuri dimineaţă, la sediul Poliţiei Bragadiru, pentru a-i fi prezentate obligaţiile pe care le are de îndeplinit în cadrul controlului judiciar.

„Mi s-a spus ce am de făcut, am înţeles şi voi respecta”, a declarat Cristian Popescu Piedone la Antena 3 CNN.

El s-a referit şi la faptele de care este acuzat în dosarul DNA: „Tot ce s-a făcut nu s-a făcut cu vreo intenţie de a prejudicia pe cineva, de a aduce un prejudiciu sau un folos necuvenit cuiva mie sau altuia. Atâta timp cât am fost preşedintele ANPC mi-a îndeplinit această funcţie cu demnitate. Era public controlul meu”, a explicat Cristian Popescu Piedone.

DNA a anunţat oficial, marţi seară, că preşedintele ANPC, Cristian Popescu Piedone, a fost plasat sub control judiciar şi nu are dreptul de a-şi exercita funcţia.

El este acuzat că a permis accesul unor persoane neautorizate la informaţii care nu erau destinate publicităţii, avertizând reprezentantul Hotelului Internaţional din Sinaia cu privire la un control ANPC care urma să aibă loc la unitatea de cazare.

Cum ar fi fost prevenit hotelul de control

Conform stenogramelor apărute în spaţiul public, Piedone ar fi sunat de pe telefonul şoferului său la reprezentantul Hotelului Internaţional din Sinaia, anunţând controlul ANPC şi oferind recomandări despre cum să se pregătească.

Piedone îi sugera acestuia cum să arate bucătăria: „Vezi şi tu care-i mai utilată, mai ţiplă, mai nu ştiu ce, pune-i p-ăia să-şi ia halate, tot ce trebui pe ei, să aibă bonete în cap, să... mănuşi în mână.”

El a făcut referire și la camerele de hotel: „Spune la recepţie să-mi pregătească trei camere pe un etaj”, îi recomanda el reprezentantului hotelului, precizând că acestea trebuie să fie „ţiplă, cu cearceafuri noi, cu husă la saltea, cu tot ce corespunde, prosoape”.

„Să fie tot ca să dau şi un exemplu: «Uite, domne, patru stele.» Că voi oricum sunteţi. Da?”, mai afirma şeful ANPC.

Procurorii susţin că, pe 7 martie 2025, Cristian Popescu Piedone ar fi divulgat unui reprezentant al hotelului faptul că ANPC urma să efectueze un control tematic la acea unitate şi i-ar fi transmis inclusiv obiectivele controlului.

„Astfel, inculpatul i-ar fi permis reprezentantului hotelului accesul la aceste informaţii, în scopul obţinerii unor foloase necuvenite de către operatorul economic, constând în evitarea sancţionării pentru neregulile constatate în domeniul protecţiei drepturilor consumatorilor. În concret, inculpatul Popescu Cristian Victor Piedone l-ar fi învăţat pe reprezentantul hotelului respectiv cum să aranjeze bucătăria şi camerele care urmau să fie verificate de funcţionarii A.N.P.C.”, au transmis procurorii.

Potrivit DNA, reprezentantul hotelului ar fi luat imediat măsuri pentru ca, în urma controlului, să nu fie identificate nereguli. Acesta ar fi contactat angajaţii unităţii şi le-ar fi cerut să facă curăţenie, să se echipeze corespunzător şi să fie pregătiţi pentru vizita preşedintelui ANPC.

În urma controlului, hotelul nu a fost sancţionat, iar reprezentanţii săi au fost felicitaţi personal de Cristian Popescu Piedone pentru „modul exemplar de desfăşurare a activităţii”.

Obligațiile lui Piedone în timpul controlului judiciar

Pe perioada controlului judiciar, Piedone trebuie să respecte mai multe obligaţii:

  • să se prezinte ori de câte ori este chemat la organul de urmărire penală;
  • să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menţionate în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar;
  • să nu părăsească teritoriul României fără acordul procurorului;
  • să nu desfăşoare activitatea de preşedinte al ANPC.

„Inculpatului i s-a atras atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu arestul la domiciliu sau arestarea preventivă. Inculpatului Popescu Cristian Victor Piedone i s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală”, au transmis procurorii.

Cristian Popescu Piedone neagă acuzaţiile care i se aduc și afirmă că nu a vorbit cu proprietarul hotelului. El recunoaște, totuși, că este prieten cu acesta și că a fost cazat acolo încă dinainte de Revoluţie.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Mihaela Evi, apariție spectaculoasă într-o rochie roșie: „Minunată, frumusețe uimitoare”
FOTO | Mihaela Evi, apariție spectaculoasă într-o rochie roșie: „Minunată, frumusețe uimitoare”
Citește și...
Focarul de variolă la oi și capre se extinde în țara noastră. Peste 3.000 de animale vor fi sacrificate în județul Olt

Focarul de variolă la oi și capre se extinde în țara noastră. După județul Teleorman, noi cazuri au fost confirmate în două localități din Olt.

Un adolescent de 15 ani a murit după ce s-ar fi aruncat de la etajul al patrulea al unui bloc din Ploieşti

Un adolescent de 15 ani a murit, marţi seară, după ce s-ar fi aruncat de la etajul patru al unui bloc din Ploieşti.

 

Interceptări. Piedone îi dădea indicații unui angajat al hotelului, înainte de control: „Spune-le să-mi pregătească 3 camere”

Cristian Popescu Piedone, șeful ANPC, și-a anunțat controlul la Hotelul Internațional Sinaia, potrivit unor stenograme. El a sunat un angajat al unității și i-a spus cum să pregătească bucătăria și trei camere, pentru sosirea inspectorilor.

Recomandări
INTERVIU | Ce spune azi Angela Merkel despre Vladimir Putin și invazia din Ucraina. „Nu există niciun fel de justificare”

Vladimir Putin a distrus ordinea reconstruită cu mari eforturi după al Doilea Război Mondial atunci când a atacat Ucraina, iar încercarea sa de a reface un imperiu care a apus nu are niciun fel de justificare.

Ministrul interimar Dragoș Pîslaru: România va avea o absorbție de peste 90% din fondurile nerambursabile PNRR

Ministrul interimar al Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a prezentat, marți, stadiul proiectelor PNRR, anunțând o rată de absorbție de peste 90% pe componenta de grant, dar și riscuri legate de reformele nerealizate.

Drona cu explozibil descoperită în Vaslui, „operată” de ciobanul care a găsit-o. Ce a luat din ea înainte să sune la poliție

S-a dat alarma în județul Vaslui, marți dimineață, după ce o dronă militară a fost descoperită pe un câmp.