Victima avea de gând să îi dea afacerile ilegale pe mâna procurorilor de la crimă organizată. Iar asasinatul comis în urmă cu mai bine de 15 ani a fost asumat atunci doar de ginerele ei.
Între timp, anchetatorii au aflat întregul adevăr, inclusiv că femeia ar fi plătit o sumă mare de bani ca să fie redus și el la tăcere..
După 15 ani, o crimă petrecută la Gruiu, lângă București, s-a dovedit a fi un asasinat comandat chiar de fiica victimei. Femeia de afaceri, acum în vârstă de 54 de ani, a fost găsită vinovată de Curtea de Apel București de instigare la violență în familie în varianta omorului calificat.
Corespondent ȘtirileProTV: Asasinatul, au descoperit procurorii Parchetului Capitalei, a fost comis cu puțin timp înainte ca victima să depună în fața procurorilor DIICOT mărturie împotriva propriei sale fiice. O decizie în urma căreia a fost pus în aplicare planul diabolic ce avea să îi aducă femeii sfârșitul.
Cât a plătit pentru asasinat
Inițial, femeia plătise 10.000 de euro unui pretins asasin care a fugit însă cu banii. Așa că suspecta a apelat la cineva din familie pentru a-și elimina mama. La vremea respectivă, anchetatorii au identificat un singur suspect, soțul nepoatei victimei care a și fost prins. Iar mobilul inițial părea o tâlhărie urmată de moartea victimei. Pentru a pune anchetatorii pe o pista greșită autorii au răvășit casa și au luat doar bijuteriile. Ancheta a fost însă reluată după ce bărbatul a început să vorbească în închisoare despre toate persoanele implicate în crimă.
Alexandru Anghel, procurorul de caz: Ancheta a stabilit că pe lângă persoana condamnată inițial, la omor au participat alte două persoane, respectiv nepoata victimei care era și concubina celui condamnat inițial, precum și un apropiat al familiei. Iar omorul a fost săvârșit la instigarea fiice victimei.
Așa că judecătorii au condamnat-o acum și pe nepoata victimei la 20 de ani de închisoare, iar un alt cunoscut al familiei a primit 10 ani de detenție.
Corespondent ȘtirileProTV: În timpul primului proces, judecătorii de la Tribunalul București spun că femeia care a orchestrat uciderea propriei mame a plătit alte 12 mii de euro pentru ca soțul nepoatei sale, condamnat între timp la 22 de ani de închisoare, să fie redus la tăcere chiar în interiorul Penitenciarului de Maximă Siguranță Rahova. Femeia își dorea astfel ca bărbatul care luase totul asupra sa să nu care cumva să se răzgândească și să dea totul în vileag. Așa că șefii închisorii s-au văzut nevoiți să ia măsuri sporite de securitate pentru protejarea deținutului.
Avocatul femeii de afaceri va încerca printr-o cale extraordinară de atac să anuleze condamnarea. La fel susține că va face și avocata nepoatei care afirmă că pedeapsa este exagerată.