Crimă înfiorătoare în Oravița. Un bărbat de 31 de ani și-a ucis fosta concubină într-un parc

×
Publicitate

Anchetatorii cer arestarea unui tânăr de 31 de ani, din Oravița, județul Caraș-Severin, reținut vineri seară sub acuzația teribilă că și-a ucis fosta iubită, după ce a văzut-o cu un alt bărbat în parc. 

Suspectul a fugit de la locul faptei, dar a fost prins rapid. La audieri și-a recunoscut crima.

Femeia de 35 de ani l-a părăsit pe bărbatul de 31 de ani în urmă cu mai multe luni, însă el nu a trecut peste despărțire. Vineri seară a luat un cuțit şi a mers spre locul unde ştia că se afla femeia.

Individul a văzut-o pe fosta lui concubină în parc, împreună cu un alt barbat. I-a atacat pe amândoi și a fugit de la locul faptei.

Imediat, oraşul a fost împânzit de poliţişti care au început să-l caute pe atacator.

Localnică: „Am auzit că cineva a înjunghiat o doamnă. Pe băiat l-am văzut aici, la arestări”.

Medicii nu au mai putut face nimic pentru a o salva pe femeie. Bărbatul care o însoțea a scăpat cu răni ușoare.

Suspectul a fost capturat de poliţişti la două ore de la comiterea crimei. Potrivit unor surse, el a mers la un magazin să îşi cumpere alcool şi s-a comportat normal, ca şi cum nimic nu s-a întâmplat.

Bărbatul va fi prezentat judecătorilor, cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62233667
Milionarul Yoav Stern a murit după ce a suferit un accident straniu

Poliția din Snagov a primit imagini filmate de camerele de supraveghere care au surprins momentul în care omul de afaceri Yoav Stern, cu o avere impresiontă de milioane de euro, a suferit un accident straniu în urma căruia și-a pierdut viața.

62256659
Bătrână de 85 de ani din Iași, violată de fiul vecinei. Tânărul de 30 de ani ieșise de câteva luni din închisoare

Caz tulburător într-o comună din Iași. O bătrână de 85 de ani a fost violată de un individ de 30 de ani. Bărbatul a intrat noaptea în casa victimei și a profitat de faptul că bătrâna era imobilizată la pat și nu avea cum să se apere.

62256175
Cazul unei adolescente din Timiș care a bătut două copile în trei luni. Gelozia ar fi fost motivul în ambele situații

După doi ani de pandemie, fenomenul de bullying a luat amploare în România, spun psihologii. Copiii care provin din familii dezorganizate sunt cei mai predispuși să fie agresivi și să creeze probleme.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.