Cresc amenzile pentru cei care parchează fără drept pe locurile rezervate persoanelor cu handicap

×
Publicitate

Amenzile pentru cei care parchează fără drept pe locurile rezervate persoanelor cu handicap cresc considerabil începând de sâmbătă, scrie News.ro.

 

”Conform Legii nr. 145 din 22 iulie 2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, parcarea altor mijloace de transport pe locurile de parcare adaptate, rezervate şi semnalizate prin semn internaţional pentru persoane cu handicap se sancţionează cu amendă de la 2.000 de lei la 10.000 de lei şi ridicarea mijlocului de transport de pe locul de parcare respectiv”, a transmis Poliţia Română.

Până acum, sancţiunea includea amenda între 1.000 şi 2.000 de lei şi ridicarea mijlocului de transport parcat necorespunzător.
Constatarea contravenţiei şi aplicarea amenzii contravenţionale se fac de către agenţii de circulaţie sau de către personalul de control cu atribuţii în acest sens.

Legea nr. 145 din 2020 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 648 din 22 iulie 2020 şi intră în vigoare din 25 iulie.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62139116
Biserică din Buzău, focar de Covid-19. Câți preoți s-au infectat
Trei preoţi şi o angajată de la Biserica Greci din municipiul Buzău au fost confirmaţi cu Covid-19, fiind primul focar de coronavirus dintr-o biserică din acest judeţ.
62110899
Orban, despre majorarea alocațiilor: Le vom crește sigur, dar va fi o creștere în etape
Premierul Ludovic Orban a declarat, luni, că Guvernul va majora alocaţiile copiilor în mai multe etape, arătând că procentul şi ritmul de creştere în cazul acestora depind de prognoze.
62139101
Nunţi, botezuri şi ceremonii religioase s-au lăsat cu sute de amenzi peste weekend
Nunţi, botezuri, cumetrii şi ceremonii religioase s-au lăsat cu sute de amenzi peste weekend. Peste tot, numărul participanţilor a fost mult mai mare decât prevede legea.