Cranii și oase umane, într-o curte din Arad. Misterul descoperirii sinistre se adâncește

61944711
Aradon

La un an de la descoperirea unor oase de copii și adulți, în grădina unui localnic, anchetatorii nu au reușit să facă lumină în jurul rămășițelor umane găsite.

Localnicii din satul Mailat își pun în continuare întrebări cu privire la împrejurările în care au murit mai mulți copii și adulți, ale căror oase au fost descoperite în urmă cu aproape un an în grădina unui localnic, relatează aradon.ro.

Acesta efectua săpături pentru realizarea unui bazin septic, când a dezgropat cranii și zeci de oase.

Proprietarii casei, care tocmai cumpăraseră imobilul, au chemat autoritățile, care au ridicat rămășițele umane pentru a fi expertizate. Inițial, au fost duse la Serviciul Județean de Medicină Legală Arad, însă cercetarea impunea echipamente performante, astfel că au fost trimise la București, la Institutul Național de Medicină Legală.

De atunci, adică din martie 2017, ancheta a bătut pasul pe loc, pentru că oasele nu au fost încă expertizate.

Surse din rândul anchetatorilor spun că se poate estima perioada în care oasele au fost îngropate în curtea acelei case, respectiv în urmă cu trei-patru decenii. Nu se știe însă când au murit acei oameni, pentru că oasele ar fi putut fi mutate, iar până acum nu au fost datate.

La momentul descoperirii, localnicii aveau cel puțin două teorii. Unii credeau că ar fi vorba de o groapă comună pentru victime din al doilea război mondial, în timp ce alții spuneau că oasele sunt mai mult mai vechi, de aproximativ 400 de ani, când în zonă a existat o epidemie care a făcut numeroase victime.

Până la realizarea expertizei ar mai putea trece mult timp, pentru că acest caz nu este considerat o prioritate, în condițiile în care nu există indicii că s-ar fi comis vreo faptă penală. Institutul bucureștean are alte zeci de cazuri care așteaptă să fie rezolvate, astfel că misterul oaselor de la Mailat va mai persista.

Articol recomandat de sport.ro
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
61944652
Barmaniță într-un hotel din Satu Mare, ucisă. Agresorul, prins în Vama Urziceni

Crimă într-un bar dintr-un hotel din Satu Mare. O femeie de 43 de ani, barmaniță acolo, a fost ucisă. Până să își dea ultima suflare, victima a reușit să anunțe o colegă, care a sunat la 112. Însă când a sosit echipajul medical, era deja prea târziu.

61944650
Perseus, singurul spărgător de gheaţă, are nevoie de reparații. Suma alocată de stat, prea mică

Perseus, singurul spărgător de gheaţă din România, zace nefolosit pe malul Dunării, în Galaţi. Are nevoie urgentă de modernizări, iar statul român a alocat 8,2 milioane de euro pentru lucrări.

61944639
Timișoara, punct important pe harta traficului de migranți. Metodele de transport folosite

Timişoara a devenit o "ancoră" pentru traficanţii de migranţi. Este concluzia poliţiei din Germania, după ce a analizat fenomenul migraţiei ilegale din Balcani.

Recomandări
Luca niculescu agerpres 19713696
„Guvernul Niculescu”, amenințat cu prima moțiune de cenzură înaintea votului de învestitură. Mesaj ferm pentru viitorul Cabinet

După o ședință a conducerii partidului care nu a fost lipsită de reproșuri și nemulțumiri, liberalii au decis: votează Guvernul Luca Niculescu. 

F 16 romania profimedia 0800220074
Piloții români au doborât, în doar 3 minute, deasupra Mării Negre, noile drone „Geran” ale Rusiei. Miruță: Zburau cu 450 km/h

Militarii români au doborât, sâmbătă seară, două drone aflate deasupra apelor teritoriale ale României, a transmis MApN. Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a precizat, pentru Știrile PRO TV, că aparțineau Federației Ruse.

Protest femicid
Peste 1.000 de oameni au protestat în București împotriva violenței domestice. 30 de femei au fost ucise în acest an

Peste 1.000 de persoane au participat, în Capitală, la o manifestație împotriva violenței domestice care duce deseori la crimă.