Doctorii au aflat de la familie că sora mai mare a băiețelului i-ar fi lipit fratelui său patru plasturi cu acest analgezic, după ce copilul se zgâriase la un picior.

Fata nu știa că îl poate pune în pericol.

Băieţelul a ajuns în comă la Spitalul Judeţean Botoşani. Familia sunase la 112, când a văzut că el se simţea foarte rău.

Ioan Asafatei, purtător de cuvânt Spitalul Județean Botoșani: "Pacientul prezenta plasturi cu fentanil, aplicați de sora băiatului. Datorită intoxicației cu fentanil s-a administrat. Antidotul la intoxicația cu opioide."

Copilul este acum la Terapie Intensivă.

Corneliu Prepeliţa, manager spitalul județean Mavromati Botoșani: "Stabil din punct de vedere hemodinamic și cu un prognostic rezervat."

De la familie, medicii au aflat că sora băiatului a încercat să îşi ajute fratele care se zgâriase şi i-a pus la picior plasturii cu opioidul sintetic. Plasturii fuseseră folosiţi de o rudă bolnavă de cancer, care s-a stins recent.

Doctorii spun că plasturii ar fi trebuit predaţi spitalului, la farmacie sau la medicul care îi prescrisese.

Ramona Guraliuc, medic șef UPU Smurd Botoșani: "Acest medicament este cu un regim special de utilizare, sunt secții care utilizează acest medicament în scop terapeutic, în regim de urgență, cei din AŢI și serviciul oncologic. Cel mai mare risc în cadrul supradozajului, adică neutilizarea unei doze corect admininstrat pe kilogram corp este stopul respirator."

Anamaria Roslveanu, farmacistă: "Medicamentele nefolositoare pe care le avem în casă nu trebuie date mai departe, nu trebuie refolosite, pentru că nu ştim condiţiile în care au fost păstrate, nu ştim concentraţia, nu ştim dacă substanţa ne este potrivită, nu ştim indicaţiile de administrare."

Direcţia pentru Protecţia Copilului anchetează acum acest caz.

Alexandru Colbu, director executiv DGASPC Botoșani: ”Toate aceste cazuri care ajung în atenția noastră și considerăm că este necesară consilierea familie, o facem.”

Şi poliţia face cercetări în acest caz.