Kovesi, liberă să plece la Bruxelles. A scăpat de controlul judiciar

×
Publicitate

Fosta șefă a DNA, Laura Codruța Kovesi, a scăpat de măsura controlului judiciar, astfel că poate pleca la Bruxelles, unde continuă procedurile pentru numirea procurolului șef european.

Decizia de revocare a controlului judiciar a fost luată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

”S-a dispus revocarea măsurii. Am contestat că această măsură a fost nelegală. Am arătat în contestație toate motivele de nelegalitate, de netemeinicie.

Acum pot să părăsesc și țara, s-au revocat toate măsurile și mi s-a admis contestația”, a declarat Kovesi după aflarea sentinței.

Laura Codruța Kovesi a contestat controlul judiciar, măsură preventivă pe care i-a impus-o, săptămâna trecută, procuroarea Adina Florea de la secția specială de anchetare a magistraților.

Timp de aproximativ 2 ore, Codruța Kovesi a dat o declarație în fața judecătorului de drepturi și libertăți în care a contestat cu vehemență legalitatea acestei măsuri preventive, a controlului judiciar.

Kovesi este acuzată de luare de mită, abuz în serviciu (cinci acte materiale) şi mărturie mincinoasă de către procurorii SIIJ.

Kovesi a afirmat că singurul scop al acestui control judiciar este să o împiedice să ocupe funcția de procuror șef european, pentru care se află în competiție cu un procuror francez: Jean Francois Bohnert. De altfel, joi, 4 aprilie, sunt programate noi discuții.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62010673
Explozie urmată de un incendiu, într-un bloc din Cluj. Anunțul ISU
O explozie urmată de un incendiu a avut loc, marți seara, într-un apartament dintr-un bloc din Cluj.
62034456
Camion lovit de tren, lângă Feteşti. Greşeala făcută de şofer
Accident feroviar în apropiere de Feteşti. Un şofer care conducea un camion plin cu îngrăşăminte chimice nu s-a asigurat la trecerea căii ferate şi a fost izbit de un tren de marfă.
61959605
Bombă americană de 100 kilograme, găsită într-un sat din Galaţi. Cum a ajuns acolo
O bombă americană de 100 kilograme a fost descoperită în satul Frunzeasca din judeţul Galaţi.