Consultații gratuite pentru clujeni. Până când pot beneficia oamenii de ele și cum se face programarea „Rapid răspunsul”

×
Publicitate

Mii de oameni profită zilele acestea de consultații medicale gratuite, la Cluj-Napoca. Zeci de medici specialiști și asistenți voluntari așteaptă pacienții într-un spital mobil cu 40 de cabinete.

 

Doar duminică, 800 de persoane s-au prezentat pentru consultații. Oamenii spun că o programare într-un spital e foarte greu de găsit, iar cele în clinicile private costă câteva sute de lei. Cei mai mulți au cerut ecografii și vizite la cardiolog.

Doamnă: „La cardiologie am venit și merge și fără programare”.

Reporter: De ce nu v-ați făcut la un spital?

Doamnă: „Am făcut zilele trecute și mi-au spus că abia la finalul lui martie se poate. Cam 300 de lei sunt la clinici consultațiile, foarte scump”.

Femeie: „Trebuia să mă duc la radiologie și mă dor și picioarele și am zis că dacă este loc aici, vin aici. Să mă duc să mă programez, în 3 luni să mă duc cu rezultatele.”

Bătrânică: „Dacă te duci prin casă și te programează după un an de zile, cum mi s-a întâmplat mie, la un cabinet. Nouă celor cu pensie foarte mică sigur că nu ne convine să mergem pe plată”.

Băiat: „A fost foarte ușor de făcut programarea și rapid răspunsul, rapidă consultarea”.

Peste 100 de cadre medicale lucrează în schimburi ca să poată face față numărului mare de pacienți.

Marc Mădălin, medic primar cardiolog: „În 3 zile vom fi 6 medici care vom lucra în ture, în turele de dimineață și cele de după amiază. Șase medici primari împreună cu 6 rezidenți și 6 asistente”.

Și copiii au o zonă dedicată lor. Pe lângă locul de joacă, este și o zonă de educație, unde medicii au venit să le explice celor mici, pe înțelesul lor, despre alimentație, sănătate și igienă.

Filep-Lukacs Zsuzsa, medic stomatolog: „Începem cu alimentația nesănătoasă, alimentele pline cu zahăr, după care le explicăm structura dintelui și trecem la igiena bucală, la periaj corect.”

Proiectul - ajuns la cea de-a 16 a ediție - include anul acesta și ecografii mamare.

Ana-Maria Zanfir, medic primar chirurgie vasculară: „Putem să facem 40 sau chiar mai mult de mamografii pe zi. Sunt înscrise aproximativ 2.000 de persoane la toate cabinetele.”

Oamenii mai pot merge la consultații până marți inclusiv, între orele 10 și 17. Programările se fac online sau telefonic.

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
62428529
Explozie puternică în Buzău. O familie formată din patru adulți și trei copii a rămas fără casă

Explozie puternică în Buzău. O familie formată din patru adulți și trei copii a rămas fără casă  

62423746
Protest al taximetriștilor în București. Piața Constituției se colorează în galben

Taximetriștii protestează din nou în Capitală, slicitând modificarea legislației transportului alternativ, pentru concurenții lor, șoferii de pe aplicații. Piața Constituției va fi colorată în galben, luni, începând cu ora 7.

62428482
Ce este și cui i se acordă „prima de instalare” de 13.000 de lei. Mulți români nu știu că beneficiază de acești bani

Cei aflați în căutarea unui loc de muncă pot primi diferite stimulente financiare de la stat dacă se angajează.  

Recomandări
Original desemnare luca niculescu administratia prezidentiala
Un nou nume pentru Palatul Victoria, aceleași probleme în Parlament. Ce urmează după desemnarea lui Luca Niculescu

România are un nou premier desemnat. Președintele Nicușor Dan l-a nominalizat luni seară pe Luca Niculescu, după aproape șase ore de consultări cu partidele parlamentare.

Vlcsnap 2026 10 05 18h35m40s760
Sute de românce au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. Victimele cer ajutor, însă sistemul reacționează tardiv

România poartă povara unor statistici cutremurătoare: sute de femei au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. 

Soferi politie
Un obicei foarte des întâlnit la volan îi poate costa scump pe șoferi. Amenzile ajung la 1.700 de lei

Razie de amploare, luni, pe străzile din județul Timiș. Polițiștii i-au avut în vizor pe șoferii care folosesc telefonul la volan fără un sistem de tip „hands-free”.