Hackerii pot avea acces la informații sensibile sau chiar pot monitoriza activitatea din locuință.
Potrivit unui studiu realizat de Bitdefender la nivel global, o locuință modernă are în medie 22 de dispozitive inteligente. Studiul, care a analizat miliarde de atacuri în anul 2025, arată că o locuință este vizată, în medie, de aproximativ 29 de tentative pe zi.
Anca Isac, expert comunicare DNSC: „În primul rând, atacatorii pot obține acces la viața noastră privată, pot viziona camerele video sau chiar pot asculta prin microfoane. Mai mult, pot obține acces la date personale și financiare credențiale de cont e-mail, aplicații banking sau chiar control asupra dispozitivelor. Le pot opri, le pot porni sau pot deschide, spre exemplu, yalele smart”.
Dragoș Stanca, expert media: „Spațiul digital și spațiul fizic sunt în 2026 unul și același lucru, așa cum nu lăsam ușa de la casă larg deschisă când plecăm pentru a invita eventualii binevoitori să intre la noi în apartament, e bine să nu avem nici parole foarte simplu de ghicit”.
Corespondent Știrile ProTV: „Chiar dacă vorbim despre tehnologie avansată, câteva lucruri simple pot face diferența. E important să schimbăm parolele implicite și să alegem unele cât mai sigure. Specialiștii recomandă și actualizarea constantă a aplicațiilor, mai ales atunci când apar notificări. Dar și verificarea periodică a accesului – adică ce dispozitive și de unde sunt conectate la rețeaua din locuință”.
Pe pagina Siguranța Online, ghidul lansat recent de Poliția Română, Directoratul Național de Securitate Cibernetică și Asociația Română a Băncilor explică, pas cu pas, cum putem evita fraudele online.