Concert caritabil organizat pentru un băiețel grav bolnav. Peste 11.000 de euro strânși pentru David, un copil cu tetrapareză

×
Publicitate

În luna cadourilor, trebuie să ne oprim puțin și să ne gândim la cei mai puțin norocoși. Aseară, studenții de la Teologie au organizat un concert caritabil de colinde la Patriarhie.

Au strâns peste 11.000 de euro pentru David, un băiețel de doar 9 ani care suferă de o boală gravă și care speră să aibă o viață normală.

Peste 500 de persoane au ascultat, timp de trei ore, concertul caritabil organizat la Palatul Patriarhiei. Trei coruri, un pianist și o solistă de jazz și-au dat mâna pentru a-l ajuta pe David, un băiețel de doar 9 ani care a fost lipsit de o copilărie normală.

Sorina Rotaru, solistă de jazz: „Ne gândim ce putem să facem, ce putem să dăruim ca să ajutăm la rezolvarea problemelor pe care le are.”

Mihai Dascălu, dirijor al Corului Asociației Studenților Teologi Ortodocși: „Este un concert care se organizează deja de foarte mulți ani, un prilej de a face fapte bune.”

Micuțul este dependent de mamă și nu poate vorbi. Doar zâmbește timid și se liniștește ascultând muzică.

Ioana Bursuc, mama lui David: „Nu am fost pregătită pentru asta. Mai multe diagnostice i s-au pus: tetrapareză spastică, cecitate corticală, boală metabolică sub observație.”

Băiețelul are nevoie de un set de teste genetice pe care statul nu le decontează, iar părinților le este greu să suporte aceste cheltuieli.

Ioana Bursuc, mama lui David: „Sonde, filtre, medicație — cheltuielile lunare sunt destul de mari.”

Astfel, studenții de la Teologie și-au dat mâna și au organizat concertul de colinde.

Adrian Bratu, președintele Asociației Studenților Teologi Ortodocși: „După contorizarea acestor donații, noi încercăm să găsim diferite centre și spitale sau medici care să îl ajute pe micuț.”

Voluntarii au realizat și decorațiuni handmade, pe care le-au oferit celor prezenți. Spectatorii au putut dona, la final, pentru a-i schimba soarta lui David.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62506320
Probleme pentru Radu Gavriş. Directorul general adjunct al Poliției Capitalei, declarat incompatibil de ANI
Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a stabilit că directorul general adjunct al Poliţiei Capitalei, Radu Emilian Gavriş, s-a aflat în stare de incompatibilitate.
62504183
Risc de apariție a unei epidemii de poliomielită. INSP: România este vulnerabilă. Acoperirea vaccinală este în scădere
INSP recomandă recuperarea vaccinării antipoliomielită la copii, după reapariția virusului în apele uzate din mai multe țări europene și riscul crescut de epidemii în Ucraina și Bosnia, din cauza imunității scăzute.  
62114917
Moment istoric. Nuclearelectrica a semnat contractul de 1,9 miliarde de euro de retehnologizare a Unității 1 de la Cernavodă
Compania de stat Nuclearelectrica a atribuit, joi, un contract de 1,9 miliarde euro pentru retehnologizarea Unității 1 de la Cernavodă.