Probleme pentru Radu Gavriş. Directorul general adjunct al Poliției Capitalei, declarat incompatibil de ANI

62506320
Agerpres

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a stabilit că directorul general adjunct al Poliţiei Capitalei, Radu Emilian Gavriş, s-a aflat în stare de incompatibilitate.

Potrivit unui comunicat al ANI, Radu Emilian Gavriş s-a aflat în stare de incompatibilitate întrucât, simultan cu deţinerea calităţii de organ de cercetare al poliţiei judiciare, a exercitat şi funcţii remunerate, cu încălcarea prevederilor art. 2, alin. (4) din Legea nr. 364/2004, respectiv care nu se încadrează la excepţia impusă de textul legal - funcţii didactice din învăţământul superior.

Tot vineri, ANI a anunţat că un agent de poliţie din cadrul Centrului de Formare şi Perfecţionare a Poliţiştilor "Nicolae Golescu" Slatina, Răzvan Costea, a săvârşit infracţiunea de fals în declaraţii, deoarece nu a menţionat în cuprinsul declaraţiilor de avere contracte de împrumut încheiate cu persoane fizice şi juridice. În acest caz a fost sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62504183
Risc de apariție a unei epidemii de poliomielită. INSP: România este vulnerabilă. Acoperirea vaccinală este în scădere
INSP recomandă recuperarea vaccinării antipoliomielită la copii, după reapariția virusului în apele uzate din mai multe țări europene și riscul crescut de epidemii în Ucraina și Bosnia, din cauza imunității scăzute.  
62114917
Moment istoric. Nuclearelectrica a semnat contractul de 1,9 miliarde de euro de retehnologizare a Unității 1 de la Cernavodă
Compania de stat Nuclearelectrica a atribuit, joi, un contract de 1,9 miliarde euro pentru retehnologizarea Unității 1 de la Cernavodă.  
62485276
Au dispărut 6.000 de pensionari din România în ultimele luni. Anunțul făcut de INS
Numărul mediu de pensionari a fost de 4,965 milioane persoane, în trimestrul III 2024, în scădere cu 6.000 de persoane faţă de trimestrul II 2024, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS).