Comunele în care primarii și-au mărit salariile, deși oamenii n-au canalizare sau drumuri asfaltate

×
Publicitate

Lipsa canalizării şi drumurile neasfaltate sunt cele două mari probleme cu care se confruntă zeci de sate şi comune din ţară.

Numeroase proiecte au fost începute şi abandonate când s-au terminat banii, spun primarii, chiar dacă oamenii au de suferit. Cu toate acestea, edilii nu au ratat majorarea salariilor pentru ei şi subalterni, iar acum se plâng ca nu le ajung fondurile din buget.

Judeţul Dolj, comuna Secu. În vreme ce uliţele sunt impracticabile, până la toamnă se va termina de asfaltat un drum de 7 kilometri în câmp, lucrare finanţată cu un million de euro din fonduri europene.

Dorel Vlad, sătean: „S-au schimbat primarii, cel care a venit nou nu are bani, nu a avut timp. Ce să facă într-un an jumate?”

Echipa Știrile ProTV l-a căutat pe actualul primar că să-l întrebe despre planurile pentru comună, dar alesul a refuzat orice discuţie, motivând că este acasă la masă, chiar dacă era în timpul programului. În locul său a vorbit viceprimarul.

Viorel Țârei, viceprimarul comunei Secu: „Proiectul acesta a fost făcut înainte de a veni actualul primar la primărie. Actualului primar i s-a aprobat proiectul de alimentare cu apă şi este în curs de aprobare şi proiectul pentru asfaltarea drumului de exploataţie. Bugetul arată foarte rău, deci ne catalogăm ca o unitate săracă.”

Cu toate acestea, pentru măriri de salarii în primărie s-au găsit bani:

Viorel Ţârei, viceprimarul comunei Secu: „Eu am avut 26 de milioane şi am 30 milioane, 700.000 în bani vechi. Al primarului era cu 2 milioane şi ceva mai mare decât mine, cred că are cu 6 mai mult. Problema este că noi nu avem bani nici să plătim aceste salarii.”

În acelaşi judeţ, echipa Știrile ProTV a vizitat și o altă localitate, Găneasa cu peste 3000 de locuitori, fără canalizare şi cu uliţe neasfaltate.

Localnic: „Uite pe uliţa asta, pe aici - pe aici, pe uliţa asta, e nămol de e prăpăd. Piatra măcar, să ne audă şi noua piatra, să ne pună pe aici."

Cea mai importantă problemă rămâne, însă, lipsa alimentarii cu apă, deşi există o lucrare cu fonduri guvernamentale începută din 2014 şi nefinalizată nici până astăzi. La fântânile stradale nu curge nici o picătură apă.

Bătrân: „Apa nu e, nu merge, adică nu e dată drumul.”
Reporter: „V-au dat vreo explicaţie de ce apa nu ajunge?”
Localnic: „După ce bagă pe cealaltă, scurgerea, canalul.”

Viceprimarul susţine că nu este vina primăriei că a durat atât de mult. Nu sunt bani, deşi pentru salarii mărite s-au găsit. 

Viceprimar Găneasa: „Este apă deocamdată la cişmelele alea de mână.”
Reporter: „Nu mergeau.”
Viceprimar: „Ba da, nu ştiţi dvs să le umblaţi cu ele.”
Reporter: „S-au mărit salariile în primărie?”
Viceprimar: „Au crescut salariile, normal, au crescut. În jurul lui 40-50 la sută. "

De drumuri asfaltate, canalizare şi iluminat public au nevoie şi cei aproape 5000 de locuitori din Mălureni, judeţul Argeş.

Sătean: „Să ne facă drumu` şi a zis că are, că ar avea aprobată în proiect să ne facă şi nouă drumu`. De un an de zile de când tot zice că ne face!”

Localnică: „I-am zis: „Noi pentru ce plătim?" Că noi n-avem iluminat pe partea asta! Facem pe schimburi, facem 1,2,3. Noaptea, când vine gârla mare, mai trecem. Dumnezeu ştie, cu lanterna, cu ce putem. A zis că „Ce, vrem, să ne lumineze în curte?”

Primarul, care a fost pe rând şofer al microbuzului şcolar, consilier local şi viceprimar este bulversat de lista investițiilor. În vreme ce marile proiecte sunt puse pe lista așteptării, salariile în primărie au fost majorate. Şi nu cât i-ar fi lăsat legea, spune primarul, că i-a fost ruşine de sărăcia comunei.

Florin Bucălie, primar: „4576. Am 6 superiori care ia 2800. Am 3 principali, care ia 2500. Am asistenţi 2, cu 2200, am şoferi - 3. Referent superior - are 2500, şoferi am 3, ia 1655. Guard, adică femeia de servici, 1613. Secretar - 3653, referent cultura - 1732 şi 2102 - bibliotecar. ”

Din păcate, lista primăriilor care au probleme mari cu bugetul odată cu mărirea salariilor este mult mai lungă.

Articol recomandat de sport.ro
A câștigat EURO cu Spania și titlul de golgheter în La Liga, iar acum valorează 0 euro! Subiectul momentului în presa iberică
A câștigat EURO cu Spania și titlul de golgheter în La Liga, iar acum valorează 0 euro! Subiectul momentului în presa iberică
Citește și...
61939996
Noi detalii în cazul avionului întors pe Otopeni. Discuția pilotului cu turnul de control

Un avion Boeing al companiei irlandeze RyanAir care pornise spre Dublin a făcut cale-ntoarsă şi a zburat zeci de minute deasupra Capitalei, înainte de a reveni pe pistă.

61940036
Târgul Ozosep: bunătățile ungurești, aduse în Capitală

Cei care nu apucă totuși să ajungă în Covasna, se pot bucura de mâncărurile zonei, dacă sunt în weekendul acesta în București.

61939985
Ce au constatat orădenii care au dorit să ajungă la statuia avocatului Gojdu

Orădenii au dorit să-l comemoreze pe avocatul Emanuil Gojdu, însă atunci când au ajuns, în ștrandul Ioșia, statuia nu a mai putut fi găsită.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 23 18h05m29s680
Mai mulți paznici, control strict, instruire specială a cadrelor didactice. Măsuri speciale în cele 6.000 de școli din România

După incidentele grave din școlile de la Bistrița și Pitești, Guvernul s-a reunit vineri într-o ședință de urgență. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h12m18s452
Tot mai mulți români își cumpără case în Serbia. Un bărbat a luat cu 6.000 de euro o proprietate de 1.500 de metri pătrați

Atrași de prețurile mai mici decât la noi, mulți români își cumpără case în Serbia. Un studiu european arată că locuințele din țara vecină sunt, în medie, mai ieftine, iar localitățile de la graniță devin accesibile, chiar și cu prețul navetei.

Whatsapp image 2026 10 23 at 16 53 40
Fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, Alexandru Toader, a fost reținut, fiind acuzat că ar fi hărțuit sexual studente

Fiul fostului ministru al Justiţiei Tudorel Toader, Alexandru Toader, lector la Facultatea de Drept din Iaşi, acuzat că ar fi hărţuit sexual două studente pentru a trece examenele, a fost reţinut.