Comisia Europeană: Drumurile din România, cele mai periculoase din UE în anul 2019

62073779

În timp ce drumurile europene au fost şi în 2019 cele mai sigure drumuri din lume, cu o medie de 51 de accidente mortale la un milion de locuitori, România este pe ultimul loc în UE la acest indicator.

România a avut cea mai mare rată a accidentelor mortale din UE (96 de accidente mortale la un milion de locuitori, aproape dublu faţă de media din UE), a anunţat joi Comisia Europeană.

Un număr estimat de 22.800 de persoane şi-au pierdut viaţa pe drumurile din UE în 2019, cu aproape 7.000 de persoane, sau 23%, mai puţin decât în 2010, şi cu 2% mai puţin decât în 2018.

"Niciun deces sau accident grav pe drumurile din Europa în 2050. Acesta este obiectivul nostru. Ne propunem cu 50% mai puţine decese şi cu 50% mai puţine accidente grave până în 2030 şi ştim că această ţintă poate fi atinsă. UE a înregistrat o scădere substanţială a deceselor rutiere în trecut, dar în ultimii ani cifrele au stagnat. În plus, discrepanţele în rândul statelor rămân mari", a declarat comisarul pentru Transporturi, Adina Vălean.

Cifrele publicate de Executivul comunitar arată că tendinţa generală este una descrescătoare. Opt state membre au înregistrat în 2019 cel mai mic număr de decese provocate vreodată de accidentele rutiere: Croaţia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Letonia, Luxemburg şi Suedia.

Cele mai sigure drumuri din UE sunt în Suedia (22 de decese la un milion de locuitori) şi Irlanda (29 de decese la un milion de locuitori). În schimb, în România anul trecut s-au înregistrat 96 de decese la un milion de locuitori în accidente rutiere, cel mai ridicat procent din UE. Urmează Bulgaria şi Polonia cu 89 respectiv 77 de decese la un milion de locuitori.

România a înregistrat totuşi progrese în ultimii 10 ani, în condiţiile în care numărului de accidente rutiere mortale a scăzut de la 117 decese la un milion de locuitori în anul 2010 până la 96 de decese la un milion de locuitori, ceea ce înseamnă o reducere de 22%.

Alte state membre au înregistrat progrese şi mai mari: Grecia, Spania, Portugalia, Irlanda, cele trei state baltice (Letonia, Lituania şi Estonia) precum şi Croaţia au înregistrat reduceri peste medie (cuprinse între 30% şi 40%) ale deceselor în accidente rutiere.

Accidentele rutiere mortale şi vătămările cauzate de accidente rutiere le afectează nu doar pe victime, ci şi întreaga societate, costurile socio-economice estimate ridicându-se la 280 de miliarde de euro, sau aproximativ 2% din Produsul Intern Brut al UE.

Articol recomandat de sport.ro
Acuzații de aranjament după Polonia - România: "Regie cu acordul selecționerului"
Acuzații de aranjament după Polonia - România: "Regie cu acordul selecționerului"
Citește și...
62127230
Ce se va întâmpla cu testarea de tip anticorpi începută de Primăria Capitalei

Primăria Capitalei anunţă că, după ce Ministerul Sănătaţii, prin DSP, "a blocat" testarea de tip anticorpi începută la Arena Naţională, testările vor continua, bucureştenii înscrişi urmând să fie înştiinţaţi la ce unitate medicală să se prezinte.

62130598
Covid-19 este cel mai bine adaptat virus la vorbire. Te poți îmbolnăvi vorbind cu cineva

Masca de protecție este la ora actuală singura apărare a omului împotriva unui virus, care, până acum a răpus peste 400.000 de oameni la nivel mondial.

62126538
Rafila, despre prelungirea stării de alertă. „E nevoie de decizie politică”

Preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, Alexandru Rafila, consideră, în contextul discuţiilor referitoare la prelungirea stării de alertă, că trebuie să fie păstrată "o pârghie administrativă", fiind nevoie de o decizie politică.

Recomandări
Nicusor dan gettyimages 2295099534
Nicușor Dan reia, luni, consultările pentru formarea Guvernului. Președintele va anunța a patra nominalizare pentru premier

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat din nou consultări cu partidele politice parlamentare pentru desemnarea unui candidat de prim-ministru. Ordinea în care vor merge liderii fostei coaliții de guvernare la Palatul Cotroceni a fost stabilită.

62505861
Cum stă România cu absorbția fondurilor PNRR la Energie. Ultimele date oficiale publicate de minister

Ministerul Energiei a făcut un nou bilanț al fondurilor absorbite și distribuite prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).  

62474189
Răspunsul Ucrainei la „noua doctrină” a lui Putin. Planul de atac al Kievului asupra Moscovei anunțat de Zelenski

Ucraina va intensifica atacurile asupra rafinăriilor de petrol ruseşti ca răspuns la o nouă politică a Moscovei privind atacurile aeriene, menită să forţeze populaţia să părăsească Kievul şi alte oraşe, dar nu va viza civilii, a spus Volodimir Zelenski.