Ce se va întâmpla cu testarea de tip anticorpi începută de Primăria Capitalei

62127230

Primăria Capitalei anunţă că, după ce Ministerul Sănătaţii, prin DSP, "a blocat" testarea de tip anticorpi începută la Arena Naţională, testările vor continua, bucureştenii înscrişi urmând să fie înştiinţaţi la ce unitate medicală să se prezinte.

Primăria Capitalei arată, într-un comunicat de presă transmis joi, că a început în urmă cu o zi testarea necesară pentru studiul ştiinţific care va arăta gradul de contaminare a populaţiei din Bucureşti, circulaţia virusului şi procentul de imunizare pe cale naturală a bucureştenilor, scrie news.ro.

"Aceste date sunt vitale pentru a stabili măsurile următoare, pentru că toate ţările şi-au repornit economia, dar noi se pare că încă suntem într-un soi de aşteptare care nu ne avantajează. Este un proiect preluat din practica ţărilor civilizate şi care au luptat real cu noul virus. În toate marile capitale, acest tip de testare se face la oameni acasă sau în laboratoare organizate în spaţii temporare de tip container, corturi. Pentru testarea care vizează identificarea de anticorpi Covid, noi am propus alte spaţii – iniţial cabinetele socio-medicale de la sectoare, dar nu au fost acceptate. Am propus apoi cabinetele şcolare, dar directorii unităţilor de învăţământ au primit ameninţări de la Ministerul Educaţiei, că vor fi demişi dacă acceptă acest lucru, deşi totul era gândit astfel încât să fie circuite separate faţă de alte activităţi din şcoli, pentru a nu pune în pericol celelalte persoane prezente. Aşadar, încă de la început am avut piedici", a afirmat primarul general, Gabriela Firea.

”Ar fi fost constructiv ca Ministrul Sănătății să-și facă treaba” 

 

Potrivit comunicatului, Primăria Capitalei a identificat posibilitatea de a amenaja pentru testare spaţiul de la Arena Naţională, un spaţiu foarte generos, şi a informat Ministerul Sănătăţii şi DSP. În urmă cu două săptămâni, s-a prezentat o echipă DSP în vederea avizării, echipă care avea inclusiv medici epidemiologi şi care s-a declarat foarte mulţumită, afirmând că urmează să elibereze avizul temporar.

"Acest aviz nu a mai venit, deşi ASSMB a sunat la DSP Bucureşti în fiecare dimineaţă, timp de două săptămâni. Brusc, ieri, această instituţie condusă de fina Ministrului Educatiei din partea PNL, Monica Anisie, şi-a amintit de noi şi a venit o altă echipă a DSP pentru a ne anunţa că trebuie să încetăm activitatea, ne-au zis că de la Ministerul Sănătăţii li s-a spus că ar exista un Ordin de Ministru. În loc de acuzaţii absolut nefondate şi calomnioase, ar fi fost constructiv ca Ministrul Sănătăţii să-şi facă treaba şi să emită norme pentru testările Covid", a spus Firea.

”Plângere penală împotriva conducerii DSP şi a Ministerului Sănătăţii”

 

Ea a adăugat că, în prezent, fiecare oraş face cum consideră, preia din practica internaţională şi aplică local în funcţie de ce spaţii deţine, în lipsa unor reglementări naţionale unitare.

"Acestea sunt motivele pentru care vom depune plângere penală împotriva conducerii DSP şi a Ministerului Sănătăţii, pentru abuz în serviciu şi zădărnicirea combaterii bolilor. Îi asigur pe bucureşteni că testările continuă, îl vom anunţa pe fiecare dintre cei înscrişi la ce unitate medicală va fi programat", a conchis Firea.

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunţat, miercuri seară, că va depune plângere penală la adresa conducerii DSP Bucureşti şi a Ministerului Sănătăţii, pe care le acuză că au blocat proiectul de testare a populaţiei derulat pe Arena Naţională. Firea a susţinut că, invocându-se un ordin de ministru, li s-a cerut să oprească activitatea de testare.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62130598
Covid-19 este cel mai bine adaptat virus la vorbire. Te poți îmbolnăvi vorbind cu cineva

Masca de protecție este la ora actuală singura apărare a omului împotriva unui virus, care, până acum a răpus peste 400.000 de oameni la nivel mondial.

62126538
Rafila, despre prelungirea stării de alertă. „E nevoie de decizie politică”

Preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, Alexandru Rafila, consideră, în contextul discuţiilor referitoare la prelungirea stării de alertă, că trebuie să fie păstrată "o pârghie administrativă", fiind nevoie de o decizie politică.

62130591
Bărbat rănit în urma unei explozii puternice într-o garsonieră din Brașov: „A bubuit. Te sperie”

Un bărbat de 70 de ani a fost rănit în urma unei explozii petrecute joi dimineață în garsoniera sa din Brașov.

Recomandări
Shutterstock 2669428289
Lider liberal: PSD și puciștii din PNL „își trimit bezele”. Cine este „ministrul catastrofă” scos la înaintare

Vicepreședintele PNL Alexandru Muraru spune că PSD și puciștii liberali „își trimit bezele”, în condițiile în care social-democrații vor la guvernare, dar au nevoie și de un „paravan”, un alt partid care să le „deconteze furăciunile”.

Shutterstock 2678344565
Inimile de români bat, la propriu, pentru străini. România a ajuns să exporte inimi, pentru că nu are cui să le transplanteze

Dacă începutul anului în ceea ce priveşte numărul de operaţii de transplant de inimă a fost promiţător, în lunile care au urmat numărul acestor operaţii a scăzut, a declarat pentru Cotidianul Prof. Univ. Dr. Habil. Horaţiu Moldovan. 

Shutterstock 2280825819
Mesajul Kievului după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski. SUA au ajuns să spună că Rusia vrea pace, iar Ucraina război

Zelenski conduce Ucraina într-un război pentru independență și are sprijinul poporului ucrainean, care este singurul în măsură să decidă cine trebuie să-i fie președinte, a transmis Kievul, după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski.