Cometa Elenin se apropie de Pamant. In octombrie o vom vedea pe cer

×
Publicitate

2011 devine anul fenomenelor astronomice importante. Ultima descoperire ne vorbeste despre o cometa care se apropie de Pamant si care in luna octombrie va trece la o distanta atat de mica, incat va putea fi vazuta cu ochiul liber.

"Un fenomen extrem de spectaculos, care are sanse sa se repete peste 10.000 de ani ", ne explica specialistii.

Astronomul rus Leonid Elenin a observat, in decembrie, o cometa apartinand familiei Jupiter care se indreapta catre Terra. Imediat au inceput cercetari care initial aratau ca acest corp ceresc, botezat Elenin, dupa numele omul de stiinta, va trece pe langa noi la o distanta considerata mare.

Cateva luni mai tarziu cometa si-a schimbat traiectoria, iar acum rezulta ca se apropie de Pamant. Calculele arata ca pe data de 16 octombrie va fi cel mai aproape de noi. Daca se poate spune asa.

Cometa

Chiar daca vorbim despre o distanta de 10 ori mai mare decat cea la care se afla Luna fata de planeta noastra, unii cercetatori rusi au avansat o ipoteza deloc linistitoare: Pamantul ar putea fi influentat de magnetismul cometei Elenin, iar asta ar putea duce chiar si la o miscare a polilor magnetici. Mult mai multe voci exclud teoria.

De aceeasi parere sunt si specialistii de la NASA, dar si unii dintre cercetatorii de la Academia de Stiinte din Moscova. Asa ca ramanem cu spectacolul.

Tot anul acesta in luna noiembrie un asteroid gigant de 55 de milioane de tone va trece prin dreptul planetei noastre. YU 55 are un diametru de 400 de metri si care se va afla la o distanta de Terra mai mica decat cea pana la Luna. Motive de ingrijorare n-ar trebui sa avem nici in privinta lui.

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
Masina de politie din coloana premierului, implicata intr-un accident

Echipajul serviciului rutier Ilfov incheia sirul autoturismelor cu girofar, cand, intr-o intersectie, a izbit un vehicul. Soferul acestuia circula pe culoarea verde, insa autospeciala avea semnalele pornite.

Premiera la Dacia. Primul motor romanesc de 2 litri si 140 cai putere

Automobile Dacia a inceput sa produca o versiune Duster echipata cu motor pe benzina de 2 litri care dezvolta 140 cai putere, varianta destinata exclusiv pietelor externe.

Iri si memoriul de 100 de pagini. Cum il poate ajuta Boc

Irinel Columbeanu a depus la Registratura Guvernului un dosar de 100 de pagini prin care solicita ajutorul premierului in cazul fiicei sale Irina. El isi vrea copilul pe perioada cat Monica este plecata din tara.

Recomandări
Filmul unei tragedii. Cum a ajuns un general al Armatei Române să-și pună capăt zilelor, după o carieră de succes

După o carieră de succes în Armata Română, un general în rezervă a fost găsit vineri dimineață împușcat în locuința sa de vacanță din Prahova. 

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD Sorin Grindeanu promite că se va întoarce la guvernare

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD, Sorin Grindeanu le-a promis, la Neptun, tinerilor din partid, că se va întoarce la guvernare în câteva săptămâni, deși tot el recunoaște că nu are, deocamdată, voturile necesare.

„Statul degeaba”: Comună cu 227 de locuitori și 9 angajați la primărie. Încasează 185.000 de lei și cheltuie 2,2 milioane

Avem 120 de oraşe cu mai puţin de 10 mii de locuitori şi aproape 900 de comune care nu au nici măcar două mii de cetăţeni.