În consecință, marile companii de curierat au fost nevoite să impună noi măsuri de securitate. Sunt tot mai atente la istoricul angajaților și monitorizează traseul coletelor, astfel încât să prevină dispariția lor. 

Curierul, în vârstă de 20 de ani, era angajatul unei firme din Capitală. A fost reclamat chiar de angajator, după ce mai multe colete nu au mai ajuns la destinatari. Potrivit anchetatorilor, ar fi furat 20 de colete cu tablete, console de jocuri și alte produse electronice, în valoare de aproape 60.000 de lei. Ajutat de alți doi bărbați, ar fi încercat să mai fure 40 de pachete, însă nu au reușit.

În mod normal, un colet este scanat la fiecare etapă a livrării, iar sistemul arată în orice moment unde se află. În acest caz însă, traseul unor pachete s-a oprit înainte de livrare, iar destinatarii au rămas doar cu notificarea că livrarea întârzie sau că nu a fost finalizată.

Pe măsură ce serviciile de curierat s-au dezvoltat, astfel de cazuri s-a înmulțit. În Sibiu, un alt curier a fost reținut de polițiști după ce a furat telefoane mobile și laptopuri din colete. Produsele au fost amanetate, iar schema a fost descoperită după ce un client a reclamat că nu și-a primit comanda.

Dacă un colet nu mai ajunge la destinație, primul pas este sesizarea firmei de curierat. Apoi operatorul verifică traseul expedierii și stabilește etapa în care a apărut problema. De altfel, marile firme de curierat iau constant măsuri de precauție. 

Mihail Din - reprezentat firmă de curierat: „Avem setate niște proceduri și niste fluxuri în care ne uităm la diferite aspecte, cum ar fi în afară de experiență, cazier de exemplu. Avem sisteme de securitate, avem camere și stim ce se întâmplă.. să oferim clienților încrederea că fiecare colet este gestionat cu responsabilitate și ajunge la destinație.”

Nelivrarea coletelor este cea mai frecventă problemă reclamată de români atunci când vine vorba despre serviciile de curierat și poștale. Datele Autoritatii Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații arată că aproape o treime dintre sesizările primite anul trecut au vizat acest domeniu.