Scandalul ”Colegiul Național de Informații”. Teodorovici a rămas fără diplomă

×
Publicitate

Serviciu Român de Informații a anunțat într-un comunicat de presă că retrage diploma de absolvire a Colegiul Naţional de Informaţii, instituţie de învăţământ care face parte din Academia Naţională de Informaţii "Mihai Viteazul" - aflată în subordinea sa.

Aceste măsuri au fost generate de ancheta internă pe care conducerea Academiei a declanşat-o după ce, în octombrie 2017, actualul ministru al Finanţelor, Eugen Orlando Teodorovici, declara că are o diplomă de absolvire a Colegiului fără să fi trecut "nici măcar o dată" pe acolo.

Și ceilalți învățăcei, unii dintre ei politicieni, vor fi verificați.

Vor fi "scoşi la tablă", printre alţii, Sorin Câmpeanu, fost ministru al Educaţiei, Ioan Bălan,  deputat PNL, Cezar Preda,  deputat PNL, Cornel Cristian Resemeriță, deputat PSD, şi Cosmin Necula, deputat PSD.

Textul integral al comunicatului:

”Cu privire la condițiile de absolvire a Colegiul Național de Informații (CNI), în cazul domnului Teodorovici Orlando Eugen – seria I/2013, la nivelul Academiei Naționale de Informații „Mihai Viteazul” a fost instituită o comisie de specialitate care a verificat respectarea procedurilor de obținere a diplomei de absolvire. De asemenea, în urma deciziei comune a conducerii ANIMV şi CNI, Comisia a demarat verificări în privința tuturor absolvenților acestor cursuri, de la înființarea CNI și până în prezent. Menționăm că pe parcursul verificărilor, activitatea Colegiului National de Informații este suspendată.

Comisia de specialitate certifică următoarele aspecte referitoare la modul în care domnul Teodorovici Eugen Orlando a parcurs etapele aferente programului postuniversitar de formare și dezvoltare profesională continuă „Colegiul National de Informații”:

- a depus cerere și dosar de înscriere la colocviul de admitere;
- a fost prezent și a susținut colocviul de admitere;
- a încheiat un contract de studii cu ANIMV;
- a plătit taxa de școlarizare aferentă programului „Colegiul National de Informații”;
- nu a susținut evaluările la cele trei discipline pentru care i-au fost acordate note;
- nu a susținut examenul de certificare a competențelor;
- nu a ridicat personal certificatul de absolvire, de la sediul ANIMV.

Astfel, ținând cont de prevederile art. 144 alin. (4) din Legea educației naționale nr. 1/2011 precum și cele reliefate din lucrările Comisiei, se impune anularea certificatului de absolvire.

Menționăm că persoanele responsabile de încălcarea procedurilor de evaluare și acordare a certificatelor de studii din cadrul ANIMV nu mai au niciun fel de relație contractuală cu Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul” sau cu Serviciul Român de Informații.

Potrivit News.ro, care citează PressOne, decizia de suspendare a activităţii Colegiului Național de Informații va fi urmată de închiderea acestui Colegiu.

Aceste măsuri au fost generate de ancheta internă pe care conducerea ANIMV a declanşat-o după ce, în octombrie 2017, actualul ministru al Finanţelor, Eugen Orlando Teodorovici, declara că are o diplomă de absolvire a Colegiului fără să fi trecut "nici măcar o dată" pe acolo.

Acest scandal s-a petrecut într-o emisiune a TVR 1 din octombrie 2017, când, provocat de deputatul PMP Robert Turcescu, senatorul PSD Eugen Teodorovici a mărturisit că a obţinut o diplomă de la Colegiul Naţional de Informaţii fără să treacă pe acolo. Ulterior, Eugen Teodorovici a precizat că diploma îi fusese adusă la birou.

A doua zi după acea emisiune, ANIMV a anunţat că Teodorovici absolvise Colegiul Naţional de Informaţii în 2013, urmând un curs postuniversitar de 45 de zile dedicat civililor. "Senatul actual al Academiei Naţionale de Informaţii «Mihai Viteazul» s-a autosesizat pentru a verifica condiţiile de absolvire în cazul domnului Teodorovici", se preciza în comunicatul de presă al ANIMV.

Acum, comisia a descoperit mai multe nereguli referitoare la modul în care Eugen Teodorovici a primit diploma de la Colegiul Naţional de Informaţii. El nu a susţinut evaluările la cele trei discipline obligatorii, nu i-au fost acordate note, nu a dat examenul de certificare a competenţelor şi nu şi-a ridicat personal diploma de absolvire de la sediul ANIMV.

Aceeaşi comisie derulează un proces prin care verifică procedurile de obţinere a diplomelor de către toţi absolvenţii Colegiului, de la înfiinţare până în prezent.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
61945126
Oameni terorizați de romi, în Vâlcea. ”Nimeni nu face nimic”

Bătaie în plină stradă în orașul Berbești, județul Vâlcea. Clienții unui bar din Berbești sunt terorizați de mai mulți romi cu antecedente penale, fiind agresați și bătuți în plină stradă, relatează voceavalcii.ro.

61945123
Pățania unui român din Londra, după ce i-a dat bani unui cerșetor. VIDEO

Unui român stabilit în Marea Britanie i-a venit o idee ingenioasă, după ce a ales să-i ofere bani unui cerșetor englez și l-a urmărit să vadă ce va face cu banii oferiți de el.

61945252
România, rol-cheie în cazul migranților care vor în Germania. Traficanții folosesc metoda ”Hawala”

România începe să joace un rol periculos în privinţa traficului de migranţi.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.