Coadă de peste 7 kilometri la moaștele Sfintei Parascheva, în Iași. Credincioșii au dormit în lăcașul de cult

×
Publicitate

Cel mai mare pelerinaj ortodox din România, cel dedicat Sfintei Parascheva de la Iași atinge luni punctul culminant.

Peste 35 de mii de oameni au venit la liturghia de hram, în capitala Moldovei, să se închine Cuvioasei. La rândul către racla împodobită cu flori oamenii au stat peste 20 de ore.

Sfânta Liturghie a unit în rugăciune pelerini de toate vârstele, în fața Catedralei Mitropolitana.

Bătrân:
”Am venit de la 5 dimineaţa. Mi-a fost drag să vin. Am simțit multe în inimă și în sufletul meu. Ea mă întărește întotdeauna. Am dragoste de ea. M-a ajutat și am simțit”.

Femeie: ”Un sentiment de bucurie de pace și chiar dacă e multă lume, e liniște. E armonie. Ne-a ajutat mult mult mult și sperăm să ne ajute în continuare și mulțumim pentru tot ceea ce ne-a dat”.

Zecile de mii de oameni au rostit în cor rugăciunile.

Moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, ocrotitoarea Moldovei, sunt cinstite de peste 900 de ani. Se află la Iași de 383 de ani, aduse de la Constantinopol. Au scăpat din incendiul care a afectat Biserica Trei Ierarhi în 1888, şi de atunci sunt aşezate în catedrala.

Sfânta Litutghie s-a încheiat în urmă cu puţin timp, aici la catedrala monumentală din iaşi. La sfârşit, pelerinii au primit o masă caldă, peste 100 de mii de porţii de sarmale.

Cei care vor încă să ajungă la racla cu moaştele Sfintei trebuie să treacă printr-un adevărat test de rezistenta - au de aşteptat peste 20 de ore. Unii sunt deja la rând de ieri seară şi au îndurat frigul nopţii.

Totuşi, față de alţi ani, aceasta toamnă a fost neaşteptat de blândă. Pelerinii veniţi din toată ţara continuă să se aşeze la rândul spre raclă, veniţi din toată ţara. Peste 200 de mii de oameni s-au închinat deja la Sfânta Parascheva în ultimele 6 zile.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62490334
Putin își mărește „flota fantomă”. Schemele prin care Kremlinul evită sancțiunile impuse de Occident exporturilor de petrol

Un raport recent indică faptul că Rusia a crescut cu 70% capacitatea de a transporta petrol a „flotei fantomă” aflată la dispoziția, asta în ciuda măsurilor luate de statele occidentale și de companiile de asigurări.

62490333
Influencerul „Adrian Elicopter de Luptă”, luat pe sus și încătușat de polițiști, după o urmărire în trafic prin Pitești

Influencerul care-și spune în mediul onlie Adrian Elicopter de Luptă a fost imobilizat cu forța și încătușat de polițiști, după o urmărire în trafic prin Pitești.

61952889
Intervenţie a pirotehniştilor în centrul Timișoarei, unde a fost observată o servietă metalică

Pirotehniştii din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Timiş au intervenit, luni, pe o stradă din centrul Timişoarei, unde se afla o servietă metalică.

Recomandări
Luca niculescu inquam photos george calin
Luca Niculescu începe azi negocierile pentru formarea Guvernului. Ce cer partidele în schimbul votului din Parlament

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.

Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie.