Clipe de groază pentru trei surori, în Botoșani. Cea mică a ajuns la spital în urma unui accident

62278866
News.ro

Trei surori au fost implicate, luni seară, într-un accident rutier, în judeţul Botoşani, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe corosabil şi a ajuns pe câmp.

”Trei surori de 15, 20 şi 22 de ani au trecut prin clipe de groază după ce maşina cu care se deplasau a fost implicată într-un accident rutier. Evenimentul a avut loc, în această seară, între Dorohoi şi Dumeni”, a transmis, luni seară, ISU Botoşani, conform news.ro.

Sursa citată a precizat că la faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Dorohoi, cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare şi o ambulanţă aparţinând SAJ.

”Echipajele au găsit autoturismul în afara părţii carosabile. Cele trei fete erau ieşite din maşină. Două dintre ele au primit ajutor medical la faţa locului. Cea mai mică dintre ele a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate”, au mai transmis pompierii.

Pompierii au înlăturat pericolul de izbucnire a unui incendiu, fiind deconectate bornele bateriei.

Poliţiştii urmează a stabili împrejurările producerii accidentului.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62274748
O femeie din Lugoj a fost găsită moartă în locuința sa. Băiatul ei este cel care a făcut descoperirea

O femeie în vârstă de 69 de ani a fost găsită decedată în gospodăria sa din Lugoj, în acest caz fiind deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, a anunţat, luni, Biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş.

62278864
O baschetbalistă româncă, în vârstă de 18 ani, a murit în somn chiar de ziua ei

O baschetbalistă în vârstă de 18 ani a murit în somn, chiar de ziua ei. Anunțul a fost făcut de Federatia Romana de Baschet.

62274898
Accident cu şase victime, în judeţul Constanţa

Autoităţile din judeţul Constanţa intervin, luni seară, după ce o autoutilitară şi un autturism s-au ciocnit pe Drumul European 87, la intersecţia cu localitatea Cogealac. Şase persoane au fost rănite.

Recomandări
Cedo
Oficial. CEDO a decis că salariile restante câștigate de magistrați în instanță pot fi plătite eșalonat de statul român

CEDO a declarat inadmisibile, joi, toate cele cinci cereri formulate împotriva României de magistrați care reclamau plata integrală a unor drepturi salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive.

Politia agerpres 14630748
Încă un incident grav într-o școală din România. Un elev a fost înjunghiat cu maceta de un coleg. Minorul agresor, reținut

Un elev de 15 ani ar fi rănit un coleg cu un obiect tăietor-înțepător și ar fi agresat fizic un altul, în urma unui conflict izbucnit într-un liceu din Pitești. Polițiștii au deschis verificări, iar minorul se află în custodia acestora.

Ilie bolojan pnl facebook
Care va fi soarta lui Ilie Bolojan în PNL, după ce a pierdut funcția de prim-ministru. Analist politic: „Dumnezeu cu mila”

Plecarea lui Ilie Bolojan de la conducerea guvernului, după ce Luca Niculescu a preluat funcția de premier, i-ar putea provoca liberalului unele probleme de autoritate în partidul pe care îl conduce, este de părere un analist politic.