Cine sunt suspecții care conduceau un laborator de metamfetamină în Maramureș. Au produs două kg în doar trei zile

×
Publicitate

Un laborator clandestin de fabricare a metamfetaminei, un drog care dă dependență de la prima doză, a fost descoperit la țară, în Maramureș. Un ceh și iubita lui creau substanța, iar doi ucraineni, le asigurau paza și ajutau cu distribuția.

În doar trei zile, suspecţii care au fost arestaţi, au produs aproape două kilograme de metamfetamină, în valoare de zeci de mii de euro.

Laboratorul în care se fabrică ilegal metanfetamină funcționa într-o casă cu etaj din Petrova, județul Maramureș.

Cehul Vecerka Premysl era „chimistul”, iar iubita lui, cu origini slovace, îl asista în prepararea drogului. Alți doi cetățeni ucraineni le asigurau paza.

Când au intrat prima dată în laboratorul lor polițiștii au purtat costume de protecție și măști pentru că aerul din interior era toxic, dar și extrem de inflamabil.

Potrivit unor surse apropiate anchetei, suspecții au ales să își amenajeze laboratorul în localitatea din Maramureș pentru că în țările lor se simțeau urmăriți. În plus s-au gândit că la noi în țara afacerea lor nu ar avea concurență, iar clienții nu ar fi greu de găsit: potrivit Agenţiei antidrog, consumul de metamfetamina în România este pe locul 3 după canabis și noile substanţe psihoactive.

Potrivit Poliției, suspecții ar fi început să producă metamfetamina la sfârșitul lunii trecute. Casa în care aveau organizat laboratorul era închiriată de la un localnic care nu știa nimic despre afacerea ilegală.

Surse din anchetă spun că ucrainenii care asigurau paza laboratorului urmau să vândă drogurile la noi în țară și în Ucraina. Polițiștii i-au prins când - împreună cu chimistul şi iubita lui - transportau în două mașini 1,6 kilograme din substanța produsă. Marfa era într-o oală.

Chimistul ceh, iubita lui din Slovacia și cei doi ucraineni au fost arestați preventiv. Cehul - spun polițiștii - a mai fost implicat în trecut în fabricarea de droguri sistentice.

Metamfetamina este o substanță psihoactivă de trei ori mai puternică decât cocaina. Pe piața neagră un singur gram se vinde cu 200 - 300 de lei.

Metamfetamina este distribuită în special la petreceri ori în grupurile de adolescenți.

Fost consumator: „Îl consumam în cazuri în care era vorba despre o petrecere, ca și primă experiență te prinde într-o capcană în care îți dorești să consumi din nou. Ca să poți să atragi pe cineva să consume, îi dai prima dată chiar pe gratis sau cu 5 lei, 10 lei. Eu am vândut chestii din casă am amanetat ca să-mi procur și eu substanța respectivă.”

Metaamfetamina fabricată de cetățeanul ceh și de ajutoarele lui ar fi valorat circa 60 - 90 de mii de euro pe piaţa neagră.

Articol recomandat de sport.ro
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
Citește și...
62427189
TVA ar putea scădea de la 19% la 9% pentru unele produse de igienă personală. Propunerea merge la Camera Deputaților

Propunerea legislativă de modificare a Codului fiscal a fost adoptată, luni, de Senat, TVA fiind redusă de la 19% la 9% pentru unele produse de igienă personală - şerveţele, scutece pentru copii şi adulţi şi tampoane.

62488621
Ungaria cere UE să fie exceptată de la regulile legate de migrație. Precedentul la care apelează guvernul lui Viktor Orban

Ministrul ungar pentru afacerile Uniunii Europene, Janos Boka, a anunţat luni că l-a informat pe comisarul UE pentru afaceri interne că Ungaria, la fel ca Olanda, solicită să fie exceptată de la regulile UE în materie de azil şi migraţie.

62488595
Un tânăr drogat și fără permis a intrat cu mașina în poarta unei case din Timiș. Momentul accidentului a fost filmat

Un individ fără permis de conducere, care s-a urcat la volan și sub influența unor substanțe interzise, a intrat cu mașina în gardul unei case.  

Recomandări
Luca niculescu 2
PSD a pus o condiție care i-ar putea fi fatală Guvernului Niculescu. Ce a răspuns PNL

În prima zi de negocieri, PSD a pus o condiție care i-ar putea fi fatală Guvernului Niculescu. Sorin Grindeanu a anunțat că partidul său intră în guvern doar alături de PNL și UDMR. 

Crima uk dexter 2
Criminalul obsedat de „Dexter”, care a ucis o româncă în Marea Britanie, a fost prins după ce a cerut ajutor unor polițiști

Polițiștii români încearcă să găsească rudele unei tinere de 24 de ani care a fost ucisă în Marea Britanie de un student la criminalistică.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.