Cine este șoferul care a provocat o nouă tragedie ca cea din 2 Mai. S-a urcat beat la volan și a omorât trei tineri

62380646

O nouă tragedie similară cu cea din 2 Mai a avut loc, duminică, în județul Alba. Un șofer de 19, care s-a urcat la volan deși consumase băuturi alcoolice, a ucis trei tineri după ce i-a spulberat cu mașina.

Palco Eduard Norbert, șoferul autoturismului, este din localitatea din localitatea Oiejdea și este începător, având carnetul de conducere din luna decembrie 2022, potrivit alba24.ro.

Victimele au fost ucise pe loc, iar trupurile lor au fost aruncate la zeci de metri distanță de locul impactului. Mașina condusă de Eduard s-a oprit la mai mult de 200 de metri, în câmp, mai notează sursa citată.

Testul făcut de polițiști pentru alcool a arătat că Eduard avea 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost testat și cu aparatul drugtest, dar rezultatul a fost negativ.

Tânărul va fi reținut, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, urmând că mâine, 27 august, să fie prezentat Parchetului de pe Lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.

Reamintim că accidentul a avut loc în noaptea de 27 august 2023, în jurul orei 3.30. Șoferul care conducea un autoturism, pe DN 1, la ieșirea din localitatea Sântimbru, în apropierea unei stații de alimentare cu carburant, ar fi surprins și accidentat un grup de 6 persoane, care se deplasa pe marginea părții carosabile.

În urmă cu o săptămână, un accident similar a avut loc în localitatea 2 Mai. Un tânăr șofer aflat sub influența drogurilor a ucis două persoane care circulau pe marginea drumului și a rănit alte trei.

Articol recomandat de sport.ro
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
62380647
GALERIE FOTO. Locul în care s-au produs exploziile devastatoare din Crevedia arată ca o zonă de război în Ucraina

A fost iadul pe pământ la Crevedia, în județul Dâmbovița. Trei explozii violente s-au produs, sâmbătă seară, la o stație GPL din localitate. Două persoane au murit și alte 56 au fost rănite.    

62380489
Un stat eșuat. Cronologia inspecțiilor și amenzilor date stației GPL care a funcționat încă doi ani după închiderea oficială

Stația GPL de la Crevedia, unde au avut loc două explozii și au fost rănite 56 de persoane, nu mai avea autorizație de incendiu din iulie 2020. Printre nereguli se regăsește și folosirea de către firmă a unor pompe neomologate.

62377104
Cifre îngrijorătoare: Doar cinci locuri disponibile la „marii arși” în Capitală, în momentul exploziei din Crevedia

Doar cinci locuri au fost alocate pentru a trata cazurile grave de arsuri rezultate în urma exploziei de la Crevedia, conform declarațiilor făcute de ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.    

Recomandări
Luca niculescu agerpres 19713696
„Guvernul Niculescu”, amenințat cu prima moțiune de cenzură înaintea votului de învestitură. Mesaj ferm pentru viitorul Cabinet

După o ședință a conducerii partidului care nu a fost lipsită de reproșuri și nemulțumiri, liberalii au decis: votează Guvernul Luca Niculescu. 

F 16 romania profimedia 0800220074
Piloții români au doborât, în doar 3 minute, deasupra Mării Negre, noile drone „Geran” ale Rusiei. Miruță: Zburau cu 450 km/h

Militarii români au doborât, sâmbătă seară, două drone aflate deasupra apelor teritoriale ale României, a transmis MApN. Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a precizat, pentru Știrile PRO TV, că aparțineau Federației Ruse.

Protest femicid
Peste 1.000 de oameni au protestat în București împotriva violenței domestice. 30 de femei au fost ucise în acest an

Peste 1.000 de persoane au participat, în Capitală, la o manifestație împotriva violenței domestice care duce deseori la crimă.