Cine este Reza Pahlavi, prințul moștenitor al Iranului, care incită la revoltă împotriva ayatollahului Ali Khamenei

Reza P
X/ Brigitte Gabriel

Reza Pahlavi s-a născut la Teheran, Iran, pe 31 octombrie 1960, ca moștenitor al lui Mohammad Reza, Șah al Iranului și al împărătesei Farah Pahlavi. A fost numit oficial prinț moștenitor în anul 1967, cu ocazia încoronării tatălui său.

Reza Pahlavi trăiește în exil din 1979. El este unul dintre cei mai vocali oficiali în ceea ce privește resecularizarea Iranului, respectiv este împotriva sistemului de autoritate religioasă impus de Ali Khamenei.

În ciuda imaginii relativ bune pe care o are prin comparație cu liderul suprem al Iranului, experții geopolitici în Orientul Mijlociu și Iran atrag atenția că Pahlavi face parte, totuși, din tipologia „liderului providențial”, singurul capabil să rezolve problemele tuturor, respectiv că există riscul unor „alunecări” tot spre un regim dictatorial, doar că nu de natură religioasă.

În 1978, la vârsta de 17 ani, a părăsit Iranul pentru a urma un program de instruire ca pilot de vânătoare în cadrul Forțelor Aeriene ale Statelor Unite, la Baza Aeriană Reese din Lubbock, Texas.

În aceeași perioadă, tulburările tot mai mari din Iran au dus la plecarea familiei regale în ianuarie 1979.

Citește și
protest iran, protest teheran, ali khamenei
„Republica Islamică a ajuns la sfârșit. Acum e momentul să ne ridicăm”. Cine plănuiește deja căderea regimului de la Teheran

În haosul care a urmat, guvernul Iranului a fost preluat de islamiști. Aceștia au instaurat un regim teocratic, împiedicându-l pe Reza Pahlavi să se mai întoarcă în țara natală.

Reza Pahlavi a finalizat programul de instruire al Forțelor Aeriene Americane. În primii ani de exil, și-a continuat studiile și a obținut o diplomă în științe politice de la University of Southern California.

Ca pilot de vânătoare calificat, Reza Pahlavi s-a oferit voluntar să servească în armata țării sale în timpul războiului Iran-Irak, dar regimul clerical i-a respins oferta.

Reza Pahlavi trăiește în exil din 1979. S-a căsătorit cu Yasmine Etemad-Amini pe 12 iunie 1986.

Împreună au trei fiice: Noor Pahlavi (născută pe 3 aprilie 1992), Iman Pahlavi (născută pe 12 septembrie 1993) și Farah Pahlavi (născută pe 17 ianuarie 2004).

Reza Pahlavi crede în drepturile egale inerente între bărbați și femei și, ca atare, a declarat că fiicele sale, Noor, Iman și Farah, sunt, în această ordine, moștenitoarele sale.

Menține un contact constant cu iranienii și grupurile de opoziție, atât din interiorul, cât și din afara țării, potrivit rezapahlavi.org.

El susține că ar pleda pentru o schimbare de regim prin dezobediență civilă non-violentă și pentru un referendum liber și deschis cu privire la viitorul guvern al Iranului.

„Regimul islamic este cauza principală a problemelor pe care le vedem în regiune, fie că este vorba de terorism, radicalism sau amenințarea proliferării nucleare”, a declarat Pahlavi pentru The Post.

„Este în ADN-ul ayatollahilor să fie dușmani ai modernizării și progresului. Uitați-vă la ce a devenit Dubaiul astăzi, comparativ cu acum 40 de ani”, continuă el.

„În loc să devină următorul Japonia, Iranul a devenit următoarea Coreea de Nord”, potrivit nypost.com.

Pe de altă parte, așa cum a scris Thomas Juneau, profesor asistent la Școala de Studii Avansate în Afaceri Publice și Internaționale de la Universitatea din Ottawa, pe X, Pahlavi este înconjurat de „consilieri apropiați care sunt indivizi toxici, de extremă dreaptă, ce provoacă daune majore opoziției din exil (și astfel ajută Republica Islamică).”

„Un cult al personalității a crescut în jurul lui Reza Pahlavi, care îl prezintă ca pe un om care nu este și nu poate fi niciodată,” a adăugat Alireza Nader, expert în Iran și fost analist de politică la Rand.

„Conform acestui cult, numai Pahlavi poate salva Iranul de Republica Islamică. Niciun alt lider politic nu contează, iar dacă cineva îl provoacă sau îl critică pe Pahlavi, este numit trădător.”

Totuși, un sondaj realizat în 2024 de Institutul de Cercetare Empirică și Prognoză a arătat că 79,9% dintre iranieni l-au ales pe Pahlavi drept liderul preferat, în detrimentul conducătorilor actuali sau al altor figuri din opoziție.

Iranienii caută tot mai mult să secularizeze țara, un sondaj guvernamental transmis, informal, către BBC Persian anul trecut arăta că susținerea pentru separarea dintre religie și stat a crescut de la 31% în 2015 la 74% în 2024.

Pe lângă articolele publicate, Reza Pahlavi a scris trei cărți despre situația Iranului:

Gozashteh va Ayandeh (Kayhan Publishing, 2000),

Winds of Change: The Future of Democracy in Iran (Regnery, 2002),

IRAN: L’Heure du Choix [IRAN: Ora deciziei] (Denoël, 2009).

Reza Pahlavi trăiește în exil din 1979. S-a căsătorit cu Yasmine Etemad-Amini pe 12 iunie 1986. Împreună au trei fiice:

Noor Pahlavi (născută la 3 aprilie 1992),

Iman Pahlavi (născută la 12 septembrie 1993),

Farah Pahlavi (născută la 17 ianuarie 2004).

Reza Pahlavi susține că ar crede în egalitatea de drepturi între bărbați și femei. El a declarat că fiicele sale Noor, Iman și Farah sunt, în ordine, moștenitoarele sale.

Frații lui Reza Pahlavi

Reza Pahlavi are patru frați:

Shahnaz Pahlavi (sora vitregă, născută la 27 octombrie 1940),

Farahnaz Pahlavi (născută la 12 martie 1963),

Ali-Reza Pahlavi (născut la 28 aprilie 1966 – decedat la 4 ianuarie 2011),

Leila Pahlavi (născută la 27 martie 1970 – decedată la 10 iunie 2001).

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cele trei stadioane pe care poate juca România la Cupa Mondială din 2026
GALERIE FOTO Cele trei stadioane pe care poate juca România la Cupa Mondială din 2026
Citește și...
Ce fel de atac ar pregăti Iranul împotriva SUA. Scenariul gândit de regimul de la Teheran
Ce fel de atac ar pregăti Iranul împotriva SUA. Scenariul gândit de regimul de la Teheran

Administratorii rețelelor critice ce asigură iluminatul, alimentarea cu apă și funcționarea sistemelor de transport din SUA se pregătesc pentru o posibilă creștere a atacurilor cibernetice iraniene.

„Republica Islamică a ajuns la sfârșit. Acum e momentul să ne ridicăm”. Cine plănuiește deja căderea regimului de la Teheran
„Republica Islamică a ajuns la sfârșit. Acum e momentul să ne ridicăm”. Cine plănuiește deja căderea regimului de la Teheran

Președintele american Donald Trump pare să se fi hotărât în ceea ce privește soarta Iranului, după ce a declarat că își dorește mai mult decât un armistițiu între Teheran și Tel Aviv.

Macron avertizează asupra conflictului Israel-Iran. Președintele francez cere încetarea loviturilor împotriva civililor
Macron avertizează asupra conflictului Israel-Iran. Președintele francez cere încetarea loviturilor împotriva civililor

Preşedintele francez Emmanuel Macron a cerut luni „încetarea” loviturilor împotriva civililor în Iran şi Israel şi a avertizat în privinţa oricărei încercări de a schimba regimul de la Teheran printr-o operaţiune externă.

China îl acuză, public, pe Donald Trump că „toarnă gaz pe foc” în conflictul Israel-Iran
China îl acuză, public, pe Donald Trump că „toarnă gaz pe foc” în conflictul Israel-Iran

China l-a acuzat marți pe Donald Trump că „toarnă gaz peste foc” în conflictul Israel-Iran, după ce președintele american i-a sfătuit pe locuitorii din Teheran să se evacueze „imediat” și a îndemnat autoritățile iraniene să semneze un acord.

Iranul cere discuții urgente cu SUA și Israelul. Regimul de la Teheran amenință că va închide strâmtoarea Hormuz
Iranul cere discuții urgente cu SUA și Israelul. Regimul de la Teheran amenință că va închide strâmtoarea Hormuz

După 4 zile de război cu efecte devastatoare asupra conducerii și a dotărilor sale militare, Iranul a transmis prin intermediari arabi că dorește urgent discuții cu Statele Unite și Israelul.

Recomandări
Responsabili americani transmit Europei: Fără întărirea apărării până în 2027, SUA pot renunța la unele mecanisme NATO
Responsabili americani transmit Europei: Fără întărirea apărării până în 2027, SUA pot renunța la unele mecanisme NATO

Responsabilii americani i-au avertizat pe omologii europeni că, dacă nu-și consolidează până în 2027 capacitățile defensive, Statele Unite își vor sista participarea la anumite mecanisme de apărare ale NATO.

Căldură gratis în calorifere, trafic rutier ”ca afară” sau case pentru tineri. Ce promit candidații la Primăria Capitalei
Căldură gratis în calorifere, trafic rutier ”ca afară” sau case pentru tineri. Ce promit candidații la Primăria Capitalei

Energie termică gratis, fluidizarea traficului rutier sau locuințe pentru tineri. ȘtirileProTv.ro vă prezintă cele mai importante promisiuni electorale ale candidaților la alegerile pentru Primăria Capitalei, care sunt organizate în 7 decembrie 2025.

Criza apei i-a costat pe locuitorii din Prahova și Dâmbovița 120.000 euro pe zi. Restaurante și afaceri, forțate să caute apă
Criza apei i-a costat pe locuitorii din Prahova și Dâmbovița 120.000 euro pe zi. Restaurante și afaceri, forțate să caute apă

Criza apei din Prahova și Dâmbovița se îndreaptă spre o posibilă soluționare. Premierul Ilie Bolojan a anunțat că vineri seară alimentarea cu apă va fi reluată treptat, dar a avertizat că apa nu va fi deocamdată potabilă.