Victima e tot un băiețel de 5 ani, care s-a prăbușit de la etajul 8. S-a întâmplat în Sectorul 2 al Capitalei, la nici 30 de ore de la un caz similar, petrecut duminică, în cartierul Aviației.
Din primele informații, nici acesta nu era supravegheat. Atenție, urmează detalii care vă pot afecta emoțional!
Doi bărbați de la un magazin situat la câțiva metri de curtea blocului au auzit impactul. Au fost primii care, deși speriați de ce au văzut, au alergat imediat spre copil, încercând să-i acorde primul ajutor.
Martori: „El a luat pulsul, eu m-am pus să sun la ambulanță. La 6 după masă. M-am uitat la oră când am sunat la 112.”
„Nu știu dacă a mai durat 10 minute și a început să-i facă masaj cardiac” a explicat altcineva.
Corespondent PROTV: „Medicii care au ajuns aici, au încercat resuscitarea micuțului zeci de minute în șir, însă pentru că impactul a fost unul foarte puternic, de la cel puțin 25 de metri înălțime, nu s-a mai putut face nimic.”
Potrivit unor surse apropiate anchetei, în încăperea din care ar fi căzut copilul nu se afla nimeni în acele clipe. Deși în apartament ar fi fost toți membrii familiei, părinții și cele două surori.
Vecină: „M-am îngroznit... nu știu, e ceva groaznic, groaznic. Îi spuneam doamnei că dacă are copii mici să aibă grijă de ei, că e cumplit, în ultimul timp nu știu ce se întâmplă de atâtea cazuri cu copii.”
Cosmina Simiean, director general DGASMB: „Există câteva reguli pe care părinții trebuie să le știe. Există foarte multe sisteme la toate magazinele de bricolaj care nu existau acum 12, 15 ani, care permit blocarea atât a ușilor, cât și a ferestrelor, așa cum avem la sertarele din casă. Oricât de multe măsuri de precauție am lua, să ne gândim întotdeauna că un copil sub 7 ani are foarte multe curiozități.”
Trupul copilului a fost transportat la INML, pentru efectuarea necropsiei, iar părinții, încă în stare de șoc, urmează să dea declarații în fața anchetatorilor. Cazul a fost preluat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București, care urmează să stabilească cum a ajuns copilul pe marginea ferestrei.