Cinci locuințe din Ploiești au fost cuprinse de flăcări. Un bărbat a ajuns de urgență la spital

×
Publicitate

Cinci locuințe și mai multe anexe gospodărești au luat foc luni noapte, într-un cartier din municipiul Ploiești. Un bărbat de 63 de ani a fost dus de urgență la spital, cu arsuri grave pe mai bine de jumătate din corp.

Focul a mistuit aproximativ 1.200 de metri pătrați în total. Oficiali din primăria municipiului Ploiești dau asigurări că cei rămași pe drumuri vor primi ajutor.

Era miezul nopții când s-a dat alarma. Flăcările mari care ieșeau din acoperișul unei case au aprins în scurt timp și locuințele învecinate. Un fum gros a acoperit tot cartierul.

42 de pompieri militari cu 7 autospeciale de stingere, două masini pentru descarcerare și două ambulanțe au ajuns în zonă. Au fost chemați și politiștii și jandarmii. Salvatorii au găsit un bărbat de 63 de ani cu arsuri de gradul trei pe 60 la suta din suprafața corpului - cap, torace și membre. De la el ar fi pornit tot necazul, spun vecinii.

„O zonă aglomerată din punct de vedere al locuințelor, foarte aglomerată, casele sunt practic lipite unele de altele și așa a facilitat propagarea incendiului. Din pacate un barbat 63 de ani prezintă arsuri pe 60 la sută din suprafața corporală”, a declarat ISU Prahova.

„Uitați ce înseamnă neatenția, din nou o candelă lăsată acolo. Să vedem cum putem să îi ajutăm și să urmărim starea bătrânului de la care a pornit incendiul”, a declarat primarul orașului.

Cauza exactă a incendiului, dar și valoarea pagubelor, vor fi stabilite de pompieri în urma unei anchete.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62257261
Haos după distracția de pe litoral. Trenurile s-au dovedit neîncăpătoare: "Am cautat biletele online, nu am găsit nimic"

Sute de tineri s-au trezit că n-au de unde lua bilete de tren, la plecarea din Costinești. Înghesuiți ca sardelele, ei s-au urcat în vagoane sperând că vor ajunge la destinație fără să fie amendați.  

62257253
O adolescentă de 14 ani din Pitești a dispărut de la un centru familial

O adolescentă din Pitești de 14 ani a dispărut pe data de 24 aprilie. Tânăra locuia la un centru familial.

62257252
Circulația mai multor tramvaie si troleibuze, oprită în zona Piața Sudului din cauza unui incendiu la o substație electrică

Circulaţia tramvaielor 1 şi 10 şi a troleibuzelor 73 şi 76 este blocată din cauza unui incendiu la substaţia Niţu Vasile, eveniment ce a condus la întreruperea tensiunii reţelei de contact în zona Piaţa Sudului, a transmis, luni seara, STB.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Spital 1
Colegiul Medicilor, precizări după cazurile de ciumă din Rusia: „Boala nu a dispărut și poate fi tratată cu antibiotice”

Ciuma, cunoscută și sub numele de „ciumă”, continuă să fie prezentă în anumite regiuni ale lumii, însă poate fi tratată eficient cu antibiotice dacă este diagnosticată și tratată la timp, avertizează Colegiul Medicilor din România.