Cinci indivizi care au răpit și transportat în portbagaj un bărbat au primit doar control judiciar. Reacția procurorilor

62462556
Poliția Română

Cinci indivizi care au băgat în portbagajul unei mașini un bărbat, cu forța, agresându-l, au primit control judiciar de la magistrații Judecătoriei Sectorului 2. Aceștia l-au dus apoi împotriva voinței lui într-un imobil din Voluntari.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, în urma cercetărilor efectuate de Secţia 7 Poliţie, a dispus vineri punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de cinci persoane cercetate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, transmite Agerpres.

Procurorii precizează că, joi, în jurul orei 23,10, cele cinci persoane, în timp ce se aflau în faţa unui restaurant situat în Sectorul 2, au exercitat acte de violenţă asupra persoanei vătămate, provocându-i leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare un număr de 10 - 12 zile de îngrijiri medicale.

„Totodată, aceştia, împotriva voinţei persoanei vătămate, au introdus-o cu forţa în portbagajul unui autoturism, restrictionându-i astfel libertatea de mişcare, şi au transportat-o la o adresă din oraşul Voluntari. Prin activitatea infracţională descrisă mai sus, cei cinci inculpaţi au tulburat ordinea şi liniştea publică", explică anchetatorii.

Vineri, procurorul a solicitat arestarea preventivă a celor cinci, cererea fiind respinsă de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, care a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, informează Parchetul, care adaugă că, tot vineri, a formulat contestaţie împotriva măsurii dispuse, aceasta urmând a se soluţiona de Tribunalul Bucureşti.

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
62465296
Amenda primită de un tânăr din Dâmboviţa după ce a condus cu o viteză de trei ori mai mare decât cea legală
Un bărbat din Dâmboviţa a rămas fără permis de conducere pentru patru luni şi are de plătit aproape 2500 de lei amendă după ce a fost prins conducând, pe o stradă din Târgovişte, cu o viteză de peste trei ori mai mare decât cea legală.
62164802
Paul-Philippe al României scapă de arest. Instanța din Malta l-a eliberat pe cauțiune și a dispus controlul judiciar
Paul-Philippe al României, condamnat definit în România, a scăpat de arest după ce instanța din Malta a dispus măsura controlului judiciar și eliberarea acestuia, pe cauțiune, dupa ce a stat mai mult de 2 luni în arest.
62433650
Un bărbat a fost băgat cu forţa de 5 indivizi într-un portbagaj și dus în Voluntari. Cine ar fi unul dintre agresori
Cinci bărbaţi sunt cercetaţi pentru lipsire de libertate în mod ilegal, lovirea sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice după ce au luat de pe stradă, cu forţa, un bărbat pe care lau băgat într-un portbagaj, victima fiind rănită.