Cinci gospodării inundate în Buzău. Drumul dintre două localitați a fost afectat de o viitură

62196734

Drumul comunal care face legătura între localităţile Ursoaia şi Ruşavăţ a fost afectat de o viitură în urma ploii torenţiale căzute în zonă.

"În urma manifestării averselor torenţiale în zona localităţilor Ursoaia şi Ruşavăţ (...) s-au produs viituri care, împreună cu scurgerile de pe versanţi şi colmatarea rigolelor, au afectat infrastructura locală. Drumul comunal care face legătura între cele două localităţi a fost afectat pe o lungime de aproximativ 800 metri liniari, prin depunerea de aluviuni şi masă lemnoasă pe partea carosabilă", se arată într-o informare transmisă de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău.

Conform aceleiaşi surse, au fost afectate şi cinci gospodării, unde au fost rupte gardurile şi apa a trecut peste terenurile agricole şi grădini.

Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă a intervenit cu un buldoexcavator pentru degajarea drumului, iar pompierii s-au deplasat la faţa locului pentru a verifica zona şi a interveni în caz de nevoie cu o autospecială pentru intervenţie şi comandă dotată cu motopompă.

"Aceştia au finalizat verificările în localitatea Ursoaia şi se deplasează împreună cu vicepreşedintele CLSU în localitatea Ruşavăţ pentru evaluarea situaţiei la faţa locului", se mai menţionează în informarea ISU Argeş.

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
62537352
Majoritatea românilor au preferat să facă Paștele acasă. Jumătate din locurile de cazare din mai multe zone au rămas goale
Românii au preferat să stea mai mult pe-acasă de Paște, arată bilanțul vacanței care tocmai s-a încheiat. Puține stațiuni turistice s-au bucurat de un grad de ocupare de peste 80%. În multe locuri, jumătate din locurile de cazare au rămas goale.
62532058
Prețul aurului atinge un nou record istoric. Care este pragul pe care l-a depășit
Prețul aurului atinge un nou record istoric. A depășit pragul de 3.400 de dolari pe uncie.
62537408
Trump începe să recupereze datoriile studențești neplătite, prin confiscări de salarii. Milioane de americani sunt vizați
Guvernul american anunţă că urmează să înceapă - de luna viitoare - să recupereze datoriile studenţeşti neplătite, inclusiv prin confiscări din salarii, după o pauză de mai mulţi ani, relatează AFP.