Ceremoniile dedicate Unirii Principatelor Române au fost mai restrânse ca niciodată

×
Publicitate

Duminică se împlinesc 162 de ani de la Unirea Principatelor Române, iar ceremoniile au fost mai restrânse ca niciodată.

Președintele Klaus Iohannis a lipsit de pe Dealul Mitropoliei, în timp ce în inima Moldovei, la Iaşi, nu s-au mai împărțit celebrele plăcinte cu brânză. Oamenii au protestat, supărați că nu au autostrăzi, iar primarul Iaşului a fost stropit cu iaurt de un individ.

La Iaşi, un individ s-a strecurat printre forţele de ordine şi l-a stropit pe primarul Mihai Chirica cu iaurt. Edilul s-a retras într-un hotel din apropiere şi a revenit în Piaţa câteva minute mai târziu.

Mihai Chirica, primarul Iaşiului: "Norocul meu, ca să fac o scurtă glumă, e că nu am intoleranţă la lactoză. Nu voi face plângere penală împotriva acelui domn, i-am înţeles frustrările".

Au fost şi alte momente tensionate între forţele de ordine şi protestatarii.

Oamenii şi-au strigat nemulțumirile.

Parada militară şi hora unirii nu au mai avut loc dar zeci de oameni s-au prins, totuşi, în horă în ciuda interdicţiilor.

De la manifestaţia din Capitală, de pe Dealul Mitropoliei a lipsit anul acesta preşedintele Klaus Iohannis. O coroană de flori a fost depusă de şefa senatului, Anca Dragu.

Mai mulți pasionați de istorie s-au remarcat prin măștile pe care le-au purtat, desenate cu mustața lui Alexandru Ioan Cuza.

La Galaţi, câţiva iubitori ai sporturilor pe apă au sărbătorit în felul lor Mica Unire: au pornit într-o cursă simbolică pe Dunăre şi, la final, au făcut o horă pe apă şi au cântat imnul de la 1859.

Bărbat: ”Marcăm şi noi la Galaţi ziua unirii, altfel, pentru că suntem înconjuraţi de ape."

Prin dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, Moldova şi Ţara Românească au devenit un singur stat. Cronicarii vremii au notat că pe Dealul Mitropoliei, unirea s-a transformat imediat într-o explozie de solidaritate, iar românii s-au îmbrăţişat şi s-au prins în horă. Acum, 162 de ani mai târziu, aceste gesturi nu au mai fost permise. Au lipsit şi zecile de mii de oameni care sărbătoreau în oraşe, cu plăcintele moldoveneşti şi vin fiert. Sperăm cu toţii că vom recupera anul viitor.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62170667
Trei adulţi şi doi copii, răniţi într-un accident produs în Capitală

Trei adulţi şi doi copii au fost răniţi, duminică după-amiază, într-un accident care s-a produs în Bucureşti şi în care au fost implicate două autoturisme. Doi dintre adulţi sunt încarceraţi şi inconştienţi.

62150529
Posibil focar de infecție cu noua tulpină la o școală din București. DSP extinde ancheta

Direcția de Sănătate Publică București a decis, duminică, extinderea anchetei epidemiologice în cazul Școlii nr. 28, unde un angajat a fost depistat cu noua tulpină SARS-CoV-2, varianta B.1.1.7, cu originea în Regatul Unit.

62164194
Petrecere cu 200 de persoane la Cluj. Au fost aplicate deocamdată 50 de amenzi

Poliţiştii au găsit, duminică, 200 de persoane care participau la o petrecere, într-un local din Cluj. Au fost aplicate deocamdată 50 de amenzi, în valoare de 100.000 de lei, şi s-a deschis dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.