Cei mai bogati arabi se implica in razboiul din Siria. Arabia Saudita va finanta fortele rebele
Violentele din Siria capata noi dimensiuni dupa ce ultimele calcule arata ca de la inceputul revoltei impotriva presedintelui Bashar al-Assad din martie 2011 au murit 15.000 de oameni.
ARABIA SAUDITA FINANTEAZA ARMATA REBELA SIRIANA
Numai in ultimele zile, aproape 200 de oameni au fost ucisi in violentele din Siria, fie ca erau sustinatori ai regimului, fie ca nu, iar ziarul britanic Guardian anunta ca acest conflict va fi alimentat cu bani si arme de catre Arabia Saudita si Turcia.
Guardian prezinta in exclusivitate ca Arabia Saudita, cea mai bogata tara araba, va finanta armata rebela din Siria, in timp ce la Istanbul in Turcia a fost infiintat un comandament care va organiza traseul armelor catre trupele care lupta contra lui Assad.
Pana in urma cu cateva luni, Turcia, Arabia Saudita si Qatar, tari care astazi sustin armata rebela, erau de partea presedintelui Bashar al-Assad, insa toate cele 3 si-au schimbat pozitiile odata cu intensificarea crimelor.
"In ultimele luni, cele 3 state au asteptat ca SUA sa ia o atitudine pro-activa fata de Siria, insa acest lucru nu a fost facut intr-o maniera serioasa", noteaza ziaristii de la Guardian, explicand ca motivul are legatura stransa cu alegerile din America. Obama nu vrea sa discute despre o alta interventie pe un teritoriu strain, pentru a nu pierde voturi.
AMERICA NEAGA POSIBILITATEA UNEI IMUNITATI POLITICE PENTRU ASSAD
Singura informatie legata de implicarea Americii in acest conflict a fost prezentata tot de presa britanica. Aceasta a precizat ca SUA alaturi de Regatul Unit ar lua in calcul sa ii acorde lu Bashar al-Assad imunitate juridica, insa acest lucru a fost negat de catre purtatoarea de cuvant a Departamentului de Stat, Victoria Nuland, care a spus ca informatiile "nu sunt adevarate".
Aceasta a mai declarat: "Probleme de responsabilitate in cazuri ca acesta, in care asistim la grave incalciri ale drepturilor omului impotriva unui popor, sunt din principiu o decizie relevanti si pentru populatie...Nu pretindem sa vorbim pentru ea", a insistat Nuland.
AVION DE VANATOARE TURC, DISPARUT LANGA SIRIA
Premierul turc Recep Tayyip Erdogan a convocat o reuniune de criza cu seful Statului Major al fortelor armate si o serie de ministri, la Ankara, in urma disparitiei, vineri, a unui avion de vanatoare turc in apropierea Siriei, a anuntat agentia de presa Anatolia, relateaza AFP.
Seful Statului Major, generalul Necdet Özel, ministrii de Interne Idris Naim Sahin, de Externe Ahmet Davutoglu, al Apararii Ismet Yilmaz si seful serviciilor secrete Hakan Fidan urmau sa participe la reuniune, potrivit agentiei.
Reuniunea urma sa se desfasoare la sediul serviciilor premierului, imediat dupa sosirea de la Istanbul a lui Erdogan, a precizat Anatolia.
Aceasta reuniune neprogramata are loc dupa ce Statul Major a anuntat anterior ca a pierdut contactul radar cu unul dintre avioanele sale deasupra estului Mediteranei, intr-un sector din apropierea Siriei.
"Contactul radar si radio cu unul dintre avioanele noastre care a decolat la ora (locala) 10.30 (10.30, ora Romaniei) de la Malatya (in estul Turciei) a fost intrerupta la ora (locala) 11.58 (11.58, ora Romaniei), (in timp ce se afla deasupra) marii, la sud-est de provincia Hatay (sud)", riverana cu Siria, a anuntat Statul Major, citat intr-un comunicat postat pe site-ul sau de Internet.
"Au fost lansate imediat operatiuni de cautare si de salvare", a adaugat Statul Major.
Guvernatorul din Malatya, Ulvi Saran, a declarat pentru Atatolia ca avionul respectiv era un avion de tip F-4, cu doi piloti la bord.
Postul de stiri NTV, citand surse militare sub protectia anonimatului, a precizat ca avionul s-a prabusit in apele teritoriale siriene, dar ca nu a fost vorba despre o incalcare a frontierei acestei tari.
Aceasta informatie nu a fost confirmata de surse oficiale.
Nave ale Pazei de Coasta siriene si turce continuau in mod coordonat cautarile, in vederea localizarii avionului, potrivit NTV.
Sursa: Guardian
Etichete: arabia saudita, Turcia, siria, statele unite ale americii,
Dată publicare:
22-06-2012 23:16