Ce spune complicele lui Florin Salam despre acuzațiile care i se aduc manelistului. Declarațiile lor se contrazic

×
Publicitate

Cântărețul de manele Florin Salam a fost reținut de polițiștii din Capitală, după ce a fost reclamat că ar fi încasat mii de euro ca sa cânte la petreceri, dar nu și-ar fi onorat angajamentele.

Mai mult decât atât, cei care l-au angajat susțin că nici nu le-a dat banii înapoi. În aceste condiții, interperetul, care nu se afla la primul scandal de acest fel, a fost acuzat de înșelăciune. Alături de el sunt vizați și doi presupuși complici.

Florin Salam s-a trezit cu polițiștii în zori. Acestia i-au scotocit locuința în căutare de probe. Interpretul de manele a fost reclamat de trei familii - din Argeș, Prahova și Dolj, că anul trecut și acum trei ani, le-ar fi luat banii - în jur de 18.000 de euro - ca să le cânte la petreceri, însă nu a mai ajuns niciodată acolo.

Ionuț Stoican, victimă: „M-am dus la el acasă, am vorbit cu Roxana și mi-a spus că îi pare rău că nu poate să vină Florin Salam la nuntă, după care a zis că o să îmi returneze suma de 10 mii de euro într-o lună de zile. După o lună de zile nu a mai răspuns la telefon, nici ea, nici el, nici Florin și a zis să nu mai insist să cer banii că după aia o să îmi facă și probleme.”

Beatrice Comăniceanu, avocata lui Florin Salam: „Lucrurile nu stau chiar așa!”

La nici două ore după ce a fost săltat din pat de polițiștii Biroului de Investigații Criminale și după un interogatoriu epuizat rapid, în care a refuzat să dea explicații, prevalându-se de dreptul la tăcere, Florin Salam a fost reținut pentru acuzația de înșelăciune.

Reporter: V-a lăsat sufletul să vă trădați fanii?

Florin Salam: „Nu. Niciodată.”

Reporter: Banii i-ați dat înapoi? Îi veți da vreodată?

Florin Salam: „Banii sunt dați înapoi.”

Manelistul a fost însă contrazis chiar de impresarul lui, suspectat de complicitate. Acesta susține că înțelegerile nu ar fi fost onorate din pricina interdicțiilor impuse de autorități în timpul pandemiei.

Nicolae Constantin, suspect: „Trebuiau returnate avansurile înapoi. Majoritatea nu voiau avansurile. Majoritatea voiau mai mult. În acest caz, a plătit avans de 3000.”

Reporter: Florin Salam i-a dat banii înapoi, întrucât nu a mai putut să cânte?

Nicolae Constantin, suspect: „Nu. Florin Salam nu a avut cum să îi dea banii înapoi pentru că omul nu mai răspundea la telefon.”

În orele petrecute în secția de poliție, până să fie transferat la Parchet pentru noi interogatorii, lui Florin Salam i-a fost alături soția, martor în dosar. Salam nu a vrut să vorbească public despre acuzațiile de înșelăciune.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul
Citește și...
62344178
ONG: La 13 ani de la declanșarea războiului din Siria, peste 500.000 de oameni au murit

Războiul din Siria a provocat peste 507.000 de decese în 13 ani, conform estimărilor publicate joi de Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), în ajunul împlinirii a 13 ani de la izbucnirea conflictului.

62433508
Doi copii mici și doi adulți au ajuns la spital, după ce mașina în care se aflau căzut într-un şanţ, pe DN 24. FOTO

Patru persoane, printre care doi copii în vârstă de 3, respectiv 6 ani au fost rănite joi, în urma unui accident rutier produs pe DN 24, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU).

62433501
Imagini incredibile în Cluj. Un individ, cu un copil de mână, face slalom printre mașini și ignoră pericolul

Imagini incredibile au fost suprinse de un șofer pe o stradă cu trafic intens din Cluj-Napoca. Un bărbat cu un copil de mână face slalom printre mașini și ignoră pericolul.

Recomandări
Nicusor dan 11 septembrie inquam photos george calin
Nicușor Dan trage un semnal de alarmă după decizia Standard & Poor's: „Nu este un moment de relaxare”. Ce riscă România

Președintele României, Nicușor Dan, a reacționat sâmbătă după ce agenția de evaluare financiară Standard & Poor's (S&P) a decis să mențină ratingul suveran al țării la nivel investițional.  

62520768
Ce negociază, de fapt, Rusia și SUA pe lângă discuțiile despre Ucraina. Cine ar profita de pe urma unui acord de miliarde

Discuțiile SUA cu Rusia privind încheierea războiului din Ucraina includ și un acord petrolier de miliarde de dolari, de pe urma căruia ar putea beneficia oameni de afaceri din Orientul Mijlociu, potrivit The New York Times, citat de Reuters.

Rubio guilfoyle afp
Reacția lui Marco Rubio despre ambasadoarea SUA în Grecia, după scandalul legat de România

Marco Rubio, şeful diplomaţiei americane, îi ia apărarea ambasadoarei SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, în plin scandal privind achiziţii de gaz.