Ce s-a întâmplat cu cei 3 travestiți care au tâlhărit un bărbat. Ce le ceruse victima

×
Publicitate

Cei trei tineri din Arad care, deghizaţi în femei, ar fi tâlhărit un bărbat folosind un aparat cu electroşocuri, au fost arestaţi pentru 30 de zile, după ce procurorii au contestat măsura controlului judiciar dispusă iniţial.

Suspecţii au fost încarceraţi în arestul Poliţiei Judeţene Arad.

”În urma contestaţiei procurorului de caz, magistraţii Tribunalului Arad au emis, astăzi, mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele a trei tineri, autorii unei infracţiuni de tâlhărie calificată. La data de 16 aprilie a.c., magistraţii Judecătoriei Arad au dispus măsura controlului judiciar pentru 30 de zile pe numele celor trei tineri”, au transmis, luni, reprezentanţii Polţiei Judeţene Arad.

Aceştia au precizat că suspecţii au fost introduşi în arest.

În noaptea de 14/15 aprilie, un arădean de 43 de ani a fost deposedat prin lovire şi utilizarea unui aparat de electroşocuri de un portmoneu în care se găseau 150 RON şi documentele personale. Fapta s-a petrecut în parcarea unui centru comercial din municipiul Arad, scrie News.ro.

În urma activităţilor desfăşurate de poliţiştii Secţiei 1 Vlaicu, a fost identificată atât victima cât şi autorii, care au săvârşit fapta fiind deghizaţi în haine femeieşti.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62020650
Deţinutul evadat de la Penitenciarul Tulcea a fost prins. E închis pentru tentativă de omor

Deţinutul de la Penitenciarul Tulcea, care evadase luni dimineaţa părăsind un punct de lucru unde muncea în regim semideschis, a fost prins.

62039572
Reacția ministrului Carmen Dan la acuzațiile lui Ioniță: ”E trist, își pune uniforma în cap”

Ministrul de Interne Carmen Dan a răspuns luni la acuzațiile lansate de chestorului Cătălin Ioniță, fost șef al Direcției Generale Anticorupție din Ministerul de Interne.

62030216
Dragnea, ironizat de actori de comedie, în timpul piesei ”Mult zgomot pentru ... nimic”

Câțiva actori ai Teatrului de Comedie din București au ironizat incidentul provocat de președintele PSD Liviu Dragnea la Suceava, după ce un participant la miting i-a spus că nu a făcut ”nimic”.

Recomandări
Parlament plen2 inquam photos george calin
Ultimele audieri ale miniștrilor Guvernului Luca Niculescu-PSD. Votul de învestitură va fi azi, după ora 14:00

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Franta 2
Franța impune restricții de circulație după protestele violente. În Italia, tinerii cu măști au transformat orașul într-un câmp de luptă

Autorităţile franceze au impus restricţii de circulaţie pe timpul nopţii în anumite zone din centrul Parisului şi din alte oraşe, după un weekend marcat de revolte şi jafuri în întreaga ţară.