Președintele Nicușor Dan i-a invitat la discuții pe reprezentanții mai multor sindicate care au protestat la Cotroceni

×
Publicitate

Preşedintele României, Nicuşor Dan, a invitat luni, de la ora 8:00, la discuţii la Palatul Cotroceni, reprezentanţii sindicatelor, transmite Administraţia Prezidenţială.

Este vorba de Cartel Alfa, Blocul Naţional Sindical, CNSLR – Frăţia, Meridian şi Confederaţia Sindicatelor Democratice din România (CSDR).

Preşedintele României, Nicuşor Dan, a invitat luni, de la ora 8:00, la discuţii la Palatul Cotroceni, reprezentanţii sindicatelor: Cartel Alfa, Blocul Naţional Sindical, CNSLR – Frăţia, Meridian şi Confederaţia Sindicatelor Democratice din România (CSDR), anunţă Administraţia Prezidenţială.

Anunţul Cotroceniului vine după ce Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel ALFA" a organizat, joi, un protest la Controceni, reclamând lipsa de transparenţă a decidenţilor politici şi lipsa unei consultări reale a societăţii.

Sindicaliştii au cerut, printre altele, o reformă fiscală echitabilă, stoparea măsurilor de austeritate, care „lovesc în lucrători şi cetăţeni”, redimensionarea „corectă” a administraţiei publice, „nu prin tăieri, ci prin investiţii în resursă umană”, reducerea subvenţiilor şi eliminarea privilegiilor pentru partide şi parlamentari şi o Preşedinţie activă, care să medieze conflictele sociale şi să garanteze justiţia socială.

Problema deficitului este esenţial determinată de incapacitatea de colectare şi de un sistem fiscal retrograd, potrivit Cartel Alfa.

Articol recomandat de sport.ro
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
Citește și...
62533383
Ce a făcut un polițist de frontieră care a primit 10.000 de euro în bancnote contrafăcute
Un poliţist de frontieră a fost reţinut de BCCO Timişoara după ce ar fi intrat în posesia sumei de 10.000 de euro în bancnote contrafăcute, oferind o parte din bani altei persoane, pentru a fi puşi în circulaţie.  
61351175
Fostul ministru de Interne Radu Stroe a murit la 75 de ani. Mesajul transmis de PNL
Fostul ministru de Interne Radu Stroe a murit, joi, la vârsta de 75 de ani. 
62522039
Rezultate Loto 6/49, Loto 5/40 și Joker joi, 12 iunie. Premiu de 4,28 milioane euro la Joker
Joi au avut loc noi extrageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc.