Ce cuprinde proiectul certificatului electronic COVID-19. Se va aplica la locul de muncă, atât la stat cât şi la privat

62223297

Proiectul de lege privind introducerea certificatului electronic COVID-19 ar putea fi trecut prin Parlament prin asumarea răspunderii Guvernului, în condiţiile în care acesta trebuie să intre în vigoare cât mai repede.

Acesta prevede că angajatorii din sectorul public şi privat au obligaţia de a solicita personalului cu care îşi desfăşoară activitatea certificatul ELECTRONIC COVID-19 la intrarea la locul de muncă, în cazul înregistrării unei creşteri săptămânale a numărului de cazuri confirmate la nivel naţional, pe parcursul a trei săptămâni consecutiv, conform News.ro.

De certificat vor beneficia atât cei vaccinaţi, fie cu doză completă fie cu cel puţin o doză, dar şi persoanele care se vor testa cu PCR sau test antigen. Cei care nu vor avea certificatul vor avea rapoartele de muncă suspendate, fără plata salariului, se mai prevede în proiect.

Proiectul de lege, diferit de cel aflat în dezbatere la Camera Deputaţilor şi iniţiat de liderul PNL Florin Cîţu, ar putea fi trecut prin Parlament prin asumarea răspunderii Guvernului, în condiţiile în care acesta trebuie să intre în vigoare cât mai repede.

Asumarea răspunderii guvernului pe legea certificatului COVID este o variantă constituţională, declara, luni, Marcel Ciolacu, preşedintele Camerei Deputaţilor.

Proiectul de lege prevede că certificatul, care nu se mai numeşte verde ci ELECTRONIC COVID-19, se activează doar la atingerea unei anumite incidenţe în infectarea cu noul coronavirus.

Când va fi valabil certificatul ELECTRONIC COVID-19

Potrivit proiectului de lege, începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, pe perioada stării de alertă, angajatorii din sectorul public şi privat au obligaţia de a solicita personalului cu care îşi desfăşoară activitatea certificatul ELECTRONIC COVID-19 la intrarea la locul de muncă şi corelativ personalul din sectorul public şi cel privat are obligaţia prezentării certificatului ELECTRONIC COVID-19 la intrarea la locul de muncă, în cazul înregistrării unei creşteri săptămânale a numărului de cazuri confirmate la nivel naţional pe parcursul a trei săptămâni consecutiv.

Prevederile prezentei legi se aplică şi membrilor Camerei Deputaţilor şi ai Senatului, persoanelor alese sau numite care ocupă funcţii publice sau de demnitate publică ori asimilate acestora, se arată în proiect.

Când se ridică obligativitatea prezentării certificatului la locul de muncă

Obligaţia solicitării certificatului ELECTRONIC COVID-19 încetează în termen de 72 de ore de la data constatării îndeplinirii cumulative a următoarelor condiţii:

a) scădere timp de 3 săptamâni consecutive a numărului de cazuri la nivel naţional

b) incidenţa cumulată pe ultimele 14 zile la nivel naţional este mai mică de 1 la mie

15 vouchere pentru nevaccinaţi, plătite de stat

Proiectul prevede că personalul care nu e vaccinat anti-COVID beneficiază de 15 vouchere pentru testare antigen rapidă, pe perioada existenţei obligaţiei de a prezenta certificatul ELECTRONIC COVID-19, din sumele alocate de la bugetul de stat, potrivit normelor metodologice de aplicare a prezentei legi.

Cine va avea certificatul ELECTRONIC COVID-19

Certificatul ELECTRONIC COVID-19 se emite:

-pentru persoanele vaccinate cu cel puţin o doză, cu valabilitate pe perioada stabilită pentru efectuarea schemei complete de vaccinare.
-pentru persoanele vaccinate cu schemă completă de vaccinare, cu valabilitate pe perioada stabilită pentru schema completă de vaccinare.
-pentru persoanele infectate cu SARS-COV 2, cu valabilitate de 180 de zile de la data primului rezultat pozitiv la testul pentru SARS-CoV-2, înregistrat în platforma informatică „Corona-forms“;
-pentru persoanele testate cu test antigen rapid înregistrat în platforma informatică „Corona-forms“, cu rezultat negativ, cu valabilitate de 48 de ore de la efectuarea testului;
-pentru persoanele testate cu test NAAT/PCR, înregistrat în platforma informatică „Corona-forms“, cu rezultat negativ, cu valabilitate de 72 de ore de la efectuarea testului.

Analiza situaţiei epidemiologice se face de către Institutul Naţional de Sănătate Publică în fiecare zi de luni pentru săptămâna anterioară, iar obligaţia solicitării certificatului ELECTRONIC COVID-19 potrivit art. 4, intră în vigoare la 72 de ore de la data îndeplinirii condiţiei de creştere cu un coeficient săptămânal mediu de cel puţin 1,5 ori a numărului de cazuri timp de trei săptămâni consecutive la nivel naţional.

Angajatorul are obligaţia de a lua măsurile necesare în vederea verificării certificatelor prin intermediul aplicaţiei mobile "Check DCC", prevazută la art. 1 alin. (4) lit. c) din OUG nr.68/2021 privind adoptarea unor măsuri pentru punerea în aplicare a cadrului european pentru eliberarea, verificarea şi acceptarea certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID pentru a facilita libera circulaţie pe durata pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi în vederea interzicerii accesului temporar la locul de muncă al angajaţilor care nu prezintă certificatul ELECTRONIC COVID-19.

Sunt exceptaţi de la aplicarea prevederilor prezentei legi angajatorii din sectorul privat cu până la 10 angajaţi, care nu efectuează activităţi de prestări de servicii care presupun interacţiuni directe cu clienţii şi personalul care îşi desfăşoară activitatea la domiciliu sau în regim de telemuncă.

Sancţiuni: Neprezentarea certificatului COVID la locul de muncă se sancţionează cu suspendarea contractului de muncă

Art.10 din proiect prevede că ”raportul de serviciu, contractul individual de muncă sau orice alt tip de contract în baza căruia îşi desfăşoară activitatea personalul care nu prezintă la intrarea la locul de muncă un certificat ELECTRONIC COVID-19 valid se suspendă de drept, fără plata drepturilor salariale”.

Suspendarea raportului de serviciu/contractului individual de muncă se constată prin dispoziţia scrisă a angajatorului, emisă în condiţiile legii. Suspendarea constatată în condiţiile alin.(1) încetează la data la care persoana prezintă certificatul ELECTRONIC COVID-19, dar nu mai devreme de 15 zile de la data la care s-a dispus suspendarea.

Suspendarea încetează şi în cazul în care necesitatea prezentării certificatului încetează conform art. 5 alin. (2). Decizia de suspendare a raporturilor de serviciu/de muncă dispusă în conformitate cu prezenta lege poate fi contestată la instanţa competentă conform legii, după caz.

De asemenea, nerespectarea obligaţiilor prevăzute de prezenta lege de către angajator reprezintă contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei la 100.000 lei.

Constatarea contravenţiei şi aplicarea sancţiunii se realizează de personalul împuternicit din cadrul direcţiei de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, din cadrul Inspecţiei Sanitare de Stat, a Inspecţiei Muncii, precum şi de ofiţerii şi de subofiţerii din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a discutat, luni, cu reprezentanţi ai mediului de afaceri privind necesitatea pregătirii măsurilor de sănătate publică pentru controlul unui potenţial val pandemic.

Reprezentanţii MS au arătat că acordarea voucherelor gratuite pentru testare "va asigura adaptarea agenţilor economici la situaţia creată de introducerea certificatului COVID-19".

"Certificatul va fi introdus în momentul înregistrării unei creşteri susţinute de 3 săptămâni consecutive a numărului de cazuri cu un coeficient de 1,5, iar renunţarea la el se va face după ce trendul devine descendent, iar incidenţa cumulată scade sub 1", au adăugat aceştia.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
Citește și...
Ambasada SUA în România îl contrazice pe ministrul Bode: Un vehicul a fost avariat la protestul AUR

Ambasada SUA în România l-a contrazis, marţi, pe ministrul de Interne Lucian Bode, care a susținut că niciun vehicul al unei ambasade nu a fost vandalizat în timpul protestelor AUR de la Parlament.

Comisia Europeană a decis ca certificatul verde să fie valabil 9 luni după a doua doză. Când intră în vigoare măsura

Comisia Europeană a adoptat marţi norme referitoare la certificatul digital al UE privind COVID, stabilind o perioadă de acceptare obligatorie de 9 luni (exact 270 de zile) a certificatelor de vaccinare pentru călătoriile în interiorul UE.

Au furat un vagonet de mină și poarta de la Mina Lupeni și le cărau pe stradă

Un vagonet de mină şi o poartă metalică se numără printre obiectele pe care hoţii de fier vechi le-au furat din incinta Exploatării Miniere Lupeni, şase bărbaţi fiind prinşi de poliţişti în timp ce transportau bunurile sustrase, a informat IPJ Hunedoara.

Recomandări
Nicușor Dan: „Partidele nu s-au înțeles pe legea salarizării. Și-au asumat pierderea a 770 de milioane de euro din PNRR”

Președintele Nicușor Dan anunță că PSD, PNL, USR și UDMR nu au ajuns la un consens privind legea salarizării și și-au asumat pierderea a 770 de milioane de euro din PNRR.

Peste 120 de aleși ar putea rămâne fără funcții dacă Legea integrității va fi promulgată. USR, avertisment pentru PNL

După o lună de dezbateri și nenumărate modificări, legea integrității a fost adoptată în Parlament cu articolul care prevede că aleșii găsiți în incompatibilitate sau conflict de interese, chiar și retroactiv, își pierd funcția.

Ungaria declară Rusia drept „amenințare” pentru Europa și ordinea mondială. Ruptură față de politica lui Viktor Orbán

Guvernul Ungariei a condamnat oficial agresiunea militară a Rusiei și și-a anunțat sprijinul pentru integritatea teritorială a Ucrainei, potrivit orientărilor politice publicate marți seara.