Ce amendă a primit un bărbat din Botoșani care a anunțat autoritățile că o bombă a fost pusă într-un local

62166860
Shutterstock

Un bărbat a fost amendat cu 4.000 de lei după ce a anunţat că a fost pusă o bombă într-un local din municipiul Botoşani.

Peste 200 de oameni au fost evacuaţi, iar specialiştii au început căutarea unui eventual dispozitiv exploziv, dar nu au găsit niciunul.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani au anunţat, marţi, că, duminică, în jurul orei 2.00, poliţiştii au fost sesizaţi de către un bărbat cu privire la faptul că într-un local public din municipiul Botoşani ar fi plasată o bombă, fără a oferi alte informaţii, iar la reapelare, telefonul era închis.

”În cel mai scurt timp, la faţa locului au fost direcţionate mai multe echipaje de poliţie, inclusiv cei din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale, jandarmerie şi pirotehniştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava. Au fost evacuate peste 200 de persoane, atât din interior, cât şi din zona adiacentă localului, iar în urma verificărilor efectuate nu a fost identificat niciun dispozitiv exploziv”, au precizat poliţiştii.

Ei au stabilit că persoana care a făcut apelul este un bărbat de 33 de ani din Botoşani. El a fost amendat cu 4.000 de lei, pentru alertarea falsă a forţelor de ordine.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Citește și...
62383281
Trei bărbaţi din Gorj au fost reţinuţi pentru lovire, după ce l-au agresat pe un alt bărbat şi pe mama acestuia

Trei bărbaţi au fost reţinuţi de poliţişti pentru lovire şi violare de domiciliu, după ce l-au agresat pe un alt bărbat şi pe mama acestuia.

62430312
O femeie dată în urmărire internaţională a fost prinsă la Craiova. A fost condamnată în Italia pentru furt și hărțuire

O femeie dată în urmărire internaţională după ce a fost condamnată, în Italia, la trei ani de închisoare pentru furt, hărţuire şi favorizarea prostituţiei a fost prinsă la Craiova.

62424954
Anchetă în Constanța, după ce un bărbat a murit deoarece s-a aruncat de pe podul de la Agigea

Poliţiştii din Constanţa au deschis o anchetă după ce un bărbat de 37 de ani şi-a pierdut viaţa, marţi dimineaţă, deoarece s-a aruncat de pe podul de la Agigea în apele Canalului Dunăre-Marea Neagră.

Recomandări
Ilie boloja pnl inquam photos george calin
Stenograme. Bolojan, despre „Guvernul Niculescu”: Nu avem așteptări foarte mari. De ce le cere liberalilor totuși să-l voteze

Ilie Bolojan le-a transmis liberalilor că partidul nu ar trebui să voteze învestirea Guvernului Luca Niculescu dacă ar face un calcul politic, dar le-a cerut să-l voteze citând „responsabilitatea” formațiunii.

62576281
România ar putea plăti pentru menținerea trupelor americane - Bloomberg. Ce investiții ar fi pregătite la Mihail Kogălniceanu

România s-ar fi oferit să suporte o parte din costurile pe care SUA le au pentru menținerea trupelor militare pe teritoriul țării, în contextul tensiunilor tot mai mari din Marea Neagră, potrivit unor surse citate de Bloomberg într-un articol.

62584354
Vaccinul antigripal, greu de găsit în farmacii. Când va primi România următoarea tranșă de doze

Sezonul de gripă a debutat și a fost înregistrat primul deces din cauza virusului, un bărbat de 65 de ani. Totodată, numărul infecțiilor respiratorii a crescut în ultima săptămână, conform Institutului Național de Sănătate Publică.