Ce a scos la iveală o avarie produsă la o conductă națională prin care se transportă păcură

×
Publicitate

Un lung şi scandalos şir de nereguli a ieşit la iveală după o avarie produsă la o conductă națională prin care se transportă păcură în depozitele „Oil Terminal” din Constanța.

 

Deși legea interzice acest lucru, în prezent se ridică un bloc, peste șase țevi prin care se transportă milioane de metri cubi de petrol.

Cei din primărie recunosc că autorizația nu trebuia emisă, dar susțin că nu mai pot să oprească lucrarea.

Prefectura a cerut verificări, pentru că este posibil să fie construite și alte clădiri peste sistemului național de transport păcură.

Directorul companiei de stat Oil Terminal, cea la care ajunge petrolul, spune că a aflat de construcție în momentul în care echipele sale au venit să rezolve o avarie, produsă în apropiere.

Sorin Ciutureanu, director Oil Terminal: ”Nu se poate construi absolut nimic 5 m. stânga 5 m. dreapta, de-alungul acestui fascicol de conducte. Din păcate functionarii primăriei nu au cerut aviz Oil Terminal.”

Dezvoltatorul susține că are toate autorizațiile, iar autoritățile confirmă acest lucru.

Harta conductelor naționale de transport păcură este secretă, deoarece conține informații de siguranță națională, totuși autoritățile au acces la ea și o pot consulta și în sistem digital.

Edilul din Constanța nu își explică în aceste condiții cum angajații din Primarie au emis autorizația de construire în zona interzisă, însă spune că acum nici mai poate să retragă avizul.

Vergil Chițac, primar Constanța: „Nu putem face nimic decât, ca să vedeți unde este stupiditatea, în momentul în care ferească sfântul poluează, putem să zicem stop. Nici celelalte instituții ale statului în baza legislației nu au posibilitatea în situația asta să întrerupă sau să oprească dezvoltarea acestei construcții.”

Garda de Mediu, Agenția de Mediu, Inspectoratul de Stat în Construcții și Inspectoratul de Protecție Civilă au fost sesizate de Prefectură în cazul acestei situații. Există posibilitatea ca peste conductele naționale de transport păcură, în zona respectivă din Constanța, să fie ridicate și alte construcții.

Nu este exclusă sesizarea Poliției și Parchetului - dacă se va dovedi că în momentul în care au fost eliberate autorizațiile de construire pentru acestea cei care și-au dat avizul au stiut de existența conductelor din subteran.

Articol recomandat de sport.ro
"Prea mic!" Reacția turcilor după ce au văzut ceremonia funerară a lui Mircea Lucescu
"Prea mic!" Reacția turcilor după ce au văzut ceremonia funerară a lui Mircea Lucescu
Citește și...
Bolojan: Miniştrii Sănătăţii şi Finanţelor lucrează pentru a declanşa negocierile cu Pfizer. Vom solicita şi sprijin de la CE

Premierul Ilie Bolojan a declarat miercuri că miniştrii Sănătăţii şi Finanţelor vor merge săptămâna viitoare în SUA pentru a începe negocierile cu compania Pfizer, în urma procesului pierdut privind achiziţia vaccinurilor anti-COVID. 

Ciprian Marica, despre Mircea Lucescu: „Era mai mult decât un antrenor, era un mentor care ne-a schimbat viețile”

Fostul international Ciprian Marica, unul dintre sportivii care au avut șansa sa lucreze cu Mircea Lucescu la Sahtior Donețk, a fost prezent marți seara în platoul Știrilor PRO TV de la ora 19:00.

Ce fac mulți șoferi pentru a reduce consumul de carburanți. Unii au apelat la soluții mai puțin obișnuite

Prețurile mari la carburanți îi obligă pe mulți șoferi să își calculeze cu atenție bugetul. Nu mai alimentează la întâmplare și își planifică fiecare oprire, ca să iasă mai ieftin.

Recomandări
Ilie Bolojan a anunţat cinci direcţii strategice privind piaţa energiei: Desfiinţăm avizele tehnice de racordare speculative

Premierul Ilie Bolojan a prezentat, miercuri, într-o conferinţă de presă, cinci direcţii privind piaţa energiei.

Trupul lui Mircea Lucescu a fost depus la Arena Națională. Răzvan Lucescu a stat în permanență lângă sicriul tatălui

Mircea Lucescu s-a întors marți pentru ultima dată acasă, pe stadion, în mijlocul celor care l-au iubit și admirat. Trupul neînsuflețit a fost depus la Arena Națională, unde a avut loc și prima slujbă de priveghi. 

Nicușor Dan a semnat decretele: noi șefi la Parchetul General, DNA și DIICOT. A refuzat o singură numire

Președintele Nicușor Dan a anunțat că a semnat decretele pentru numirea noilor procurori-șefi ai marilor parchete, oficializând astfel schimbări importante în conducerea Ministerului Public.