Ce a pățit un șofer de camion, după ce a fost surprins în timp ce mergea cu spatele pe autostrada Turda-Sebeş | VIDEO

×
Publicitate

Şoferul unei autoutilitare a fosr surprins în timp ce mergea cu spatele pe autostrada A1 Turda-Sebeş.  

Bărbatul a fost amendat de poliţişti cu suma de 1.305 lei şi i-a fost reţinut permisul de conducere pentru 120 de zile.

„La data de 10 martie 2023, în urma unei sesizări privind faptul că şoferul unei autoutilitare ar fi efectuat o manevră de mers înapoi pe Autostrada A1 Turda – Sebeş, poliţiştii Biroului de Poliţie Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea – Deva au efectuat verificări, în vederea identificării acestuia. Din cercetări a rezultat că autoutilitara ar fi fost condusă de un bărbat de 45 de ani, din municipiul Bucureşti”, a transmis IPJ Alba, sâmbătă.

Bărbatul aflat la volanul autoutilitarei a fost amendat şi i-a fost reţinut permisiul de conducere.

„Faţă de acesta, poliţiştii au luat măsura sancţionării contravenţionale, cu amendă în valoare de 1.305 lei, în conformitate cu prevederile OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, iar, complementar, a fost dispusă măsura reţinerii permisului de conducere, pentru o perioadă de 120 de zile”, a precizat IPJ Alba.

Poliţiştii atrag atenţia că, în astfel de situaţii, măsura suspendării permisului de conducere are aplicabilitate imediată, iar conducătorul auto nu are posibilitatea să solicite reducerea perioadei de suspendare.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62330599
Furturi în serie într-o localitate din Neamț. Casele mai multor români plecați la muncă în străinătate au fost sparte

Doi tineri din judeţul Neamţ au fost arestați preventiv, după ce au spart cel puțin șapte locuințe. Doar dintr-o singură casă au reușit să fure bunuri în valoare de 30.000 de lei, spun anchetatorii.  

62330586
A fost creat Făt Frumos al roșiilor, după zeci de ani de cercetări. Când va fi lansat pe piață acest soi

După zeci de ani de cercetări, la Buzău a fost creat Făt Frumos al roșiilor. Este un soi românesc care crește mult mai repede decât cele cunoscute.  

62304437
Moarte suspectă în Baia Mare. O femeie a fost găsită fără suflare în apartamentul în care locuia cu fiul său bolnav

O femeie de 59 de ani a fost găsită fără suflare în apartamentul în care locuia împreună cu fiul ei.  

Recomandări
Calin georgescu agerpres 19668015
DIICOT a pus sechestru pe conturile lui Călin Georgescu. Noi percheziții în dosarul cu prejudiciu de 1,1 milioane de euro

Călin Georgescu a fost adus, miercuri, la DIICOT pentru a doua zi de percheziții informatice. La scurt timp după, procurorii au decis să pună sechestru pe conturile sale bancare.

Gettyimages plenul parlamentului european
Bugetul UE pentru următorii șapte ani se dezbate în Parlamentul European. Câți bani ar putea primi România de la Bruxelles

Câți bani va mai primi România de la Bruxelles după 2028? Miercuri (7 octombrie), Parlamentul European dezbate bugetul Uniunii pentru următorii șapte ani. 

Nicusor dan sorin grindeanu claudiu manda administratia prezidentiala
Cum vede PSD campania de demitere a lui Nicușor Dan pornită de George Simion și susținută de parlamentari social-democrați

În PSD nu este considerată o prioritate semnarea pentru demiterea lui Nicușor Dan, potrivit unor surse politice.