Ce a pățit un pensionar arădean imediat după ce și-a scos toată pensia din bancomat. Momentul a fost filmat

62316519
Aradon

Doi tineri sunt căutaţi de poliţişti după ce au furat pensia unui arădean imediat ce acesta şi-a scos banii din bancomat, suma de 2.700 de lei, incidentul având loc într-o zonă aglomerată a municipiului Arad.

Pensionarul a reclamat, joi, la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad, că şi-a scos pensia de la un bancomat aflat pe Calea Aurel Vlaicu, într-o zonă cu multe magazine, lângă o staţie de taxi. Doi tineri au venit spre el şi i-au luat banii din buzunar imediat după ce a plecat de la bancomat, transmite Agerpres.

Pensionarul a relatat că a încercat să alerge după unul dintre tineri, dar nu a reuşit să îl ajungă, în timp ce alţi trecători şi-au dat seama prea târziu despre ce s-a întâmplat.

"Poliţiştii Secţiei 1 Vlaicu au fost sesizaţi despre un furt de bani. Din cercetări, a reieşit că, din buzunarul unui bărbat din Arad, au fost sustraşi 2.700 de lei, după ce i-ar fi retras de la un bancomat de pe Calea Aurel Vlaicu, din Arad. În cauză a fost întocmit un dosar penal şi se continuă cercetările pentru furt, în vederea identificării autorilor. Există un cerc de persoane bănuite", a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al IPJ Arad, Claudia Iuga.

Furtul a fost surprins de camere de supraveghere instalate pe clădiri din zonă, iar poliţiştii analizează imaginile.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62308568
Un copil de trei ani din București are gripă, Covid 19 și virus respirator
Un caz de triplă infectare la un copil de trei ani, inclusiv cu virusurile gripal şi SARS-CoV, se regăseşte în statisticile raportate la Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti de către Spitalul Clinic de Copii „Dr. Victor Gomoiu”.
62313827
Explozie la o grădiniță din Vaslui. Copiii erau în curte
O explozie a fost înregistrată, joi, la centrala termică a Grădiniţei Draxeni, comuna Rebricea din judeţul Vaslui, în urma evenimentului nefiind înregistrate victime.
62316504
Cine este femeia care a obținut condamnarea bărbatului care a pălmuit-o pe fund, pe stradă, în Suceava
Premieră în justiție. Un bărbat din Suceava a fost condamnat la închisoare pentru o palmă data unei femei peste fund. Agresiunea s-a petrecut acum doi ani, iar victima a depus plângere.