Ce a pățit un bărbat care a consumat câte 12 doze de energizant pe zi, timp de un an

62197627

Un bărbat din Marea Britanie care a suferit un atac de cord după ce a băut câte 12 doze de energizant pe zi, timp de un an, avertizează acum privind pericolul consumului excesiv de astfel de băuturi, relatează Independent.co.uk.

Lee Kamen, în vârstă de 55 de ani, și-a schimbat părerea despre băuturile energizante după ce a făcut stop cardiac și spune acum că ar trebui interzise și că magazinele nu ar trebui să le vândă copiiilor sau adolescenților cu vârsta sub 16 ani.

„În acel moment consumam opt până la 12 pe zi (doze de energizant). Mergeam la pub și cumpăram baxuri de 24 de doze și le consumame ca pe oricare altă băutură. Munceam mult și le beam ca să pot face treabă. Am făcut asta timp de un an.”, a povestit Kamen.

„Într-o zi am făcut atac de cord și m-am prăbușit. A trebuit să îmi pun un stent. Acum va trebui să iau toată viața medicamente din cauza acestor băuturi. Când eram în spital, medicul mi-a spus că atacul de cord a fsot cauzat de consumul de băuturi energizante. Nu mă gândeam că pot avea probleme de la ele”, a adăugat el.

Bărbatul a povestit că este revoltat deoarece fiica sa de 10 ani a putut cumpăra fără probleme o doză de energizant de la magazin. „I-am luat-o și am turnat-o direct în canalul de scurgere”, a spus Lee.

Specialiștii recomandă ca adolescenții cu vârste cuprinse între 12 și 18 ani să nu consume mai mult de 100 de miligrame de cofeină pe zi - cantitate care se regăsește într-o ceașcă de cafea. O doză de energizant poate conține până la 500 de mg de cofeină.

Articol recomandat de sport.ro
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Citește și...
62197588
Un pod pietonal s-a prăbușit în Washington: Mai mulți oameni au fost răniți. VIDEO
Un pod pietonal s-a prăbușit, miercuri, pe o autostradă din Washington.
62197451
Șoferul care a atacat un bărbat cu o crosă de golf în trafic, lăsat în libertate sub control judiciar
Şoferul de 30 ani din capitală care i-a blocat mașina în trafic unui alt bărbat, după care a sărit la bătaie înarmat cu o crosă de golf este sub control judiciar.
62197575
Incendiu violent la Spitalul de Copii din Iași. Instalația electrică, veche din 1970, nu a fost niciodată reabilitată
Criminaliștii și pompierii fac cercetări după incendiul izbucnit aseară la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iași.