Cazul liftierei care ar fi cerut cadourile copiilor cu cancer. Ce riscă și cum s-ar fi justificat

62007834

Conducerea Spitalului Județean de Urgență in Craiova (SJU) a început o anchetă, după ce o liftieră ar fi cerut din cadourile pe care angajații companiei Ford le duceau copiilor de la secția de Oncologie.

Ca urmare a acestui incident, prezentat pe Facebook de Victori Mihăiescu, unul dintre angajații companiei care a mers la spital, directorul SJU Craiova, dr. Eugen Georgescu, a precizat că va începe o anchetă internă.

Potrivit publicației Jurnalul Olteniei, femeia a dat marți explicații directorului unității medicale.

„Doamna a spus că situaţia nu a fost chiar aşa cum s-a prezentat. I-am spus să facă o notă scrisă. Am sunat la Ford, am lăsat numărul de telefon acolo pentru ca domnul inginer să mă sune şi să vină şi dânsul să ne relateze întâmplarea şi să facă şi dânsul o sesizare, iar ambele sesizări împreună cu doamna liftieră vor ajunge în comisia de disciplină. Doamna a spus că a fost în lift şi o persoană care să confirme ceea ce dumneai susţine. I-am spus să vină şi acea persoană la mine. Dacă totuşi s-a întâmplat cum s-a semnalat lucrurile sunt foarte grave şi nu avem nevoie de asemenea oameni aici. Să se ducă în altă parte unde i se permite să… Aici nu avem nevoie de aşa ceva”, a afirmat, pentru Jurnalul Olteniei, dr. Eugen Georgescu, managerul SJU Craiova.

Anterior, dr. Eugen Georgescu precizase pentru Jurnalul Olteniei: „Nu tolerăm un astfel de comportament. Şi dacă, să zicem, ar fi vrut să glumească, sunt glume care se fac şi glume care nu. Vom vedea ce are de spus. Cu siguranţă vom lua măsuri.”

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
România, curg veștile proaste! S-a confirmat cel mai negru scenariu pentru echipa națională
România, curg veștile proaste! S-a confirmat cel mai negru scenariu pentru echipa națională
Citește și...
62007841
CAMERA ASCUNSĂ. Porci, vânduți din zonele afectate de pestă. ”E injectat, are tot”

În prag de Crăciun, românii din zonele afectate de pesta porcină sunt disperaţi. În satele din Constanța, mulţi vând ilegal porci, la poartă sau online. 

62007790
România va folosi la summitul de la Sibiu, în premieră europeană, o tehnologie imposibil de păcălit

În premieră pentru un summit european, România va folosi în luna mai, la Sibiu, recunoaşterea facială.

62007789
O mamă româncă riscă închisoarea şi să-şi piardă copilul în urma acuzaţiilor unui italian

Au curs lacrimi marţi, într-o sală de judecată, a Curţii de Apel Bucureşti. O bucureşteancă poate ajunge după gratii, după ce a fost acuzată de fostul iubit, un judecător italian, că nu l-ar fi lăsat să vadă copilul pe care îl au împreună.

Recomandări
Sorin grindeanu inquam photos codrin unici
Ședință la PSD. Sorin Grindeanu va cere mandat de negociere cu Luca Niculescu. Reacții negative în partid - Surse

Biroul Permanent Național al Partidului Social Democrat se reunește astăzi de la ora 14:00, la sediul central al PSD. Sorin Grindeanu va cere mandat din partea partidului pentru negocierea cu premierul desemnat Luca Niculescu.

Cristela si calin georgescu protv
Cristela și Călin Georgescu, la DIICOT. Participă la percheziițile informatice

Călin și Cristela Georgescu au ajuns la DIICOT. Aceștia vor asista la perchezițiile informatice asupra dispozitivelor ridicate în dosarul în care este arestat preventiv fostul candidat la prezidențiale.

Soferi politie
Un obicei foarte des întâlnit la volan îi poate costa scump pe șoferi. Amenzile ajung la 1.700 de lei

Razie de amploare, luni, pe străzile din județul Timiș. Polițiștii i-au avut în vizor pe șoferii care folosesc telefonul la volan fără un sistem de tip „hands-free”.