Cazarea refugiaților ucraineni, o afacere bănoasă, neimpozitată. S-au încasat 750 de milioane de lei

62330521

Sumele plătite de guvern pentru cazarea refugiaților ucraineni au ajuns la 750 de milioane de lei, banii au fost încasați de persoane fizice și firme, iar pentru aceste sume nu se plătesc impozite.

Suma este una foarte mare şi a ajuns, în proporţie de circa 90%, în buzunarele unor persoane fizice din România, care nu au obligaţii fiscale pentru banii încasaţi, transmite profit.ro, citat de news.ro. Aşa cum a stabilit Guvernul - care acum vrea să schimbe sistemul -, banii încasaţi astfel de persoanele fizice, peste 2.000 de lei pe lună pentru o persoană cazată, nu trebuie declaraţi la ANAF şi nu se datorează pentru ei nicio taxă. Tot conform celor stabilite de Guvern, nu există o evidenţă centralizată a celor care primesc bani, însă primăriile pot face controale.

Guvernul nu explică pentru interesul cui nu vrea să acorde banii direct refugiaţilor şi preferă să îi dea celor care îi cazează. În multe cazuri, cazarea refugiaţilor a devenit o afacere foarte bună. Pentru cazarea a patru persoane din Ucraina într-un apartament, de exemplu, se poate trece de venituri de 8.000 de lei pe lună, bani ce nu se declară şi nu se impozitează, notează Profit.ro. În comparaţie, o chirie ar fi mult mai mică, iar banii ar trebui declaraţi la ANAF şi taxaţi.

Sumele pe care le primesc de la autorităţi persoanele care găzduiesc cetăţeni ucraineni, respectiv 20 de lei/zi/persoană găzduită pentru hrană şi 50 de lei/zi/persoană găzduită pentru cazare, reprezintă cheltuieli decontate şi nu un venit pentru care cei care îl încasează, astfel că nu datorează pentru aceste sume impozit şi contribuţii, a transmis, anul trecut, ANAF. De asemenea, nu trebuie să depună nici Declaraţia Unică.

Până în prezent, în scopul decontării din bugetele lnspectoratelor Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă/lnspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-llfov a cheltuielilor cu hrana şi cazarea cetăţenilor străini sau apatrizilor aflaţi în situaţii deosebite proveniţi din zona conflictului armat din Ucraina a fost alocată suma de 750,07 milioane lei", se arată într-un document.

Primele plăţi au fost făcute în aprilie anul trecut. Până la final de decembrie, conform datelor disponibile mai jos detaliat pe judeţe şi persoane fizice şi juridice, Guvernul plătise 591,97 milioane de lei pentru pentru decontarea cheltuielilor cu hrana şi cazarea ucrainenilor. Din această sumă, 519,37 milioane lei au ajuns la persoane fizice şi 72,6 milioane lei la firme.

În luna februarie, Guvernul a mai alocat 158 milioane lei pentru cei care cazează ucraineni.

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
Turn de apă înalt de 30 de metri, demolat cu 10 kg de explozibil. Operațiunea spectaculoasă de la Mediaș

Demolare spectaculoasă în Mediaș, județul Sibiu. Un turn de apă de 30 de metri, vechi de câteva decenii, a fost pus la pământ în câteva secunde.

Laborator clandestin de steroizi, descoperit la Bacău. Polițiștii au „decapitat” o grupare de trafic

Un laborator în care se produceau clandestin steroizi a fost descoperit la Bacău, după o serie de percheziții.

Se întorc turiștii israelieni, încântați de țara noastră. „România oferă o mulțime de aventuri la un preț corect”

Vești bune pentru turismul românesc. Sute de mii de turiști israelieni revin în România, după o pauză de trei ani, din cauza pandemiei. Sunt cei mai generoși oaspeți, spun tour-operatorii.

Recomandări
Drona care a declanșat RO-Alert în Botoșani, găsită prăbușită într-un lan de porumb din Suceava. Anunțul MApN

O dronă a pătruns sâmbătă în spațiul aerian al României și a fost semnalată în zona localității Știubieni, din județul Botoșani. Armata a ridicat două aeronave F-16 pentru monitorizarea situației, iar obiectul zburător a fost găsit ulterior prăbușit.

Reacția Rusiei după ce Volodimir Zelenski a anunțat că e dispus să se întâlnească cu Vladimir Putin la summit-ul din Miami

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a declarat dispus să se întâlnească cu liderul rus Vladimir Putin în cadrul summitului G20 de la Miami, potrivit unui interviu difuzat sâmbătă de un post de televiziune german.

Ilie Bolojan: „E timpul pentru decizii”. Premierul interimar avertizează asupra costurilor blocajului politic

Premierul interimar Ilie Bolojan susține că România are nevoie urgentă de un guvern stabil și acuză PSD că a refuzat soluțiile de compromis propuse de PNL, USR și UDMR.