Caz cutremurător în Suceava. Bărbat reținut după ce a trimis iubitei sale o fotografie

×
Publicitate

Caz cutremurător în orașul Siret din județul Suceava, unde tatăl unui băiețel de doi ani a fost reținut de polițiști, după ce i-a trimis mamei copilului o fotografie cu fiul lor, în care îl amenință cu moartea pe cel mic.

Individul a încălcat de două ori ordinul de protecție, iar femeia se plânge că este terorizată de el și nu reușește să scape, nici după ce s-a refugiat la părinții ei.

Mama băiețelului povestește că anul trecut, cel de-al doilea copil al cuplului a murit la vârsta de trei luni.

Bărbatul de 32 de ani a început să o acuze pe iubita sa că totul s-a întâmplat din vina ei. Treptat, a trecut de la reproșuri, la violențe.

Tânăra de 20 de ani nu a mai suportat, iar în vară și-a luat copilul și a plecat la părinții ei, în speranța că totul va reveni la normal. Nu a fost așa însă. Când bărbatul a venit ca să își ia băiețelul de doi ani la plimbare, i-a trimis apoi femeii o fotografie din care reieșea că viața micuțului era pusă în pericol.

Victimă: „Am vrut să mă despart de el de nenumărate ori, dar mă bătea și mă amenința. Îmi spunea că dacă plec de lângă el, nu îmi mai voi vedea copilul. Am primit amenințări că îi face rău copilului dacă nu ne împăcăm, dar nu l-am crezut. La scurt timp am primit poză cu băiatul.”

Femeia a reușit să își ia copilul cu ajutorul polițiștilor, însă împotriva bărbatului nu s-a luat nicio măsură. Omul a plecat o perioadă la muncă în străinătate, dar s-a întors la începutul acestei luni și a început să o amenințe pe fosta parteneră la serviciu.

Judecătorii au eliberat pe numele lui un ordin de protecție pe șase luni, dar în decurs de câteva zile, restricția a fost încălcată de două ori. Abia joi, individul a fost reținut.

Victimă: „Am depus plângere dar din câte am înțeles, procurorul a decis să îi mai acorde o șansă. Eu am stat tot timpul cu frică. Mie pur și simplu îmi era frică de el.”

Ionuț Epurianu, purtător de cuvânt al IPJ Suceava: „Un bărbat din orașul Siret a încălcat un ordin de protecție emis împotriva sa pentru agresiuni săvârșite împotriva concubinei.”

Femeia locuiește acum la părinții săi, împreună cu băiețelul. Toți se tem de ce ar putea urma, dacă bărbatul nu va fi arestat și condamnat la închisoare.

Reporter: „Vă e frică pentru viața fetei dumneavoastră?”

Tatăl victimei: „Da. Și pentru a ei, dar mai am o fată mai mică și ne e frică și pentru viața membrilor familiei.”

Reporter: „A amenințat-o doar pe ea?”

Tatăl victimei: „Nu. Și pe noi. Ne-a amenințat de față cu poliția că ne dă foc.”

Individul reținut este acuzat de nerespectarea unei hotărâri judecătorești, loviri și amenințare, dar și de rele tratamente aplicate unui minor.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
62079674
Cazul pedofilului olandez. Fata agresată în 2016 la Iași l-a recunoscut în imagini

Fata din localitatea ieşeană Horleşti care în urmă cu trei ani a fost urcată într-o maşină şi dusă la marginea satului l-a recunoscut pe autor ca fiind una şi aceeaşi persoană cu olandezul care a ucis fata din judeţul Dâmboviţa.

62080502
Adolescentă de 14 ani, luată cu maşina de persoane necunoscute. Apelul tatălui la 112

Un bărbat din Bădeni, Dâmboviţa, a anunţat, vineri, că fiica sa de 14 ani a fost luată cu o maşină de persoane necunoscute, ea fiind găsită în oraşul Pucioasa într-o mașină în care se mai aflau un tânăr de 17 ani şi un bărbat de 37 de ani.

62080483
TAB scăpat de sub control, în Galați. Transportatorul a lovit mai mulţi stâlpi și s-a răsturnat

Doi militari au fost răniţi vineri după-amiază în judeţul Galaţi în urma unui accident neobişnuit.

Recomandări
Gettyimages nicusor dan cotroceni
Schimbare de strategie la Cotroceni. Nicușor Dan a făcut planul într-o ședință restrânsă. Când ar putea dizolva Parlamentul

Pentru prima dată de la începutul crizei politice, președintele ia în calcul declanșarea alegerilor anticipate, dacă Luca Niculescu nu trece de Parlament, ne-au transmis surse apropiate de Nicușor Dan.

Kimberly guilfoyle trump imago
De ce a demisionat Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia. Gestul care l-a făcut pe Trump să-i întoarcă spatele

La cererea expresă a administrației Trump, ambasadoarea SUA din Grecia, Kimberly Guilfoyle, a demisionat. Ea a fost protagonista unor scandaluri de amploare în UE, în care a fost implicată și România.

Vlcsnap 2026 10 13 19h41m33s898
De ce nu și-au dat seama de pericol cei trei români morți în Portugalia. „Decesul survine la câteva minute”

Doi frați români și unchiul lor au murit în Portugalia, într-un accident de muncă, în ciuda unei încercări dramatice de salvare. Cel mai tânăr dintre ei, în vârstă de 21 de ani, lucra la izolarea unui rezervor de apă, când i s-a făcut rău.