Drifturi pe zăpadă în Piața Constituției. Poliția i-a surprins în fapt

×
Publicitate

În Capitală, zăpada depusă pe carosabil a fost motiv de distracţie pentru grupurile de tineri care s-au întrecut în drifturi cu maşinile chiar în centrul oraşului.

Spectacolul oferit nu a rămas însă neobservat de oamenii legii, care au apărut din senin şi le-au stricat distracţia. Teribiliştii care au vrut să profite de zăpadă din extra-sezon şi-au dat întâlnire în Piaţa Constituţiei.

Rând pe rând, tinerii cu maşini puternice au ţinut să-şi dovedească abilităţile în faţa prietenilor.

"E foarte tare, distracţie aferenta sezonului, toată lumea iese, se dă, e ceva de nedescris, pentru orice conducător e senzaţie. E o distracţie care oricum se face doar în parcări nu e ok să se facă pe stradă”, a spus un șofer.

Alţii s-au mulţumit doar cu privitul şi au "marcat" momentul prin fotografii.

"Am venit să ne uităm pentru că am văzut pe Instagram câţiva prieteni care au postat că erau aici şi se dădeau cu maşinile."

drift

Distracţia a fost întreruptă însă rapid de un echipaj de poliţie. Aceștia riscă amenzi între 200 și 1.000 de lei.

Pe cât de frumos pare spectacolul oferit de tineri, pe atât de periculos este. Aceştia riscă să se lovească, sau mai rău, riscă să îi lovească pe cei care stau pe margine şi îi privesc.

Chiar şi-aşa, tinerii promit weekend-ul acesta o demonstraţie de amploare, în cazul în ninsoarea va continua să cadă peste Capitală.

Articol recomandat de sport.ro
Cine este fotbalistul român care a jucat ultimele 10 minute din Atletico Madrid - Manchester United 3-0
Cine este fotbalistul român care a jucat ultimele 10 minute din Atletico Madrid - Manchester United 3-0
Citește și...
61948546
Șoferii se plâng că străzile secundare n-au fost deszăpezite. Cum se circulă în Capitală

În Bucureşti, zăpada depusă pe carosabil i-a făcut pe primari să scoată utilajele şi muncitorii la lucru. Chiar şi-aşa, unii şoferi se plâng ca pe unele străzi lăturalnice au rămas neatinse.

61911584
Instituţiile statului se vor dota cu maşini electrice. Cât de scumpe sunt

Ministerele, primăriile, şi alte instituţii de stat se vor înnoi cu maşini electrice. Guvernul a decis să le dea undă verde să cumpere automobile „verzi", care costă până la 35 de mii de euro fiecare.

61936456
Ministrul de externe maghiar, despre Liceul Catolic din Târgu Mureş: "Dragnea mi-a promis"

Şeful diplomaţiei maghiare spune că a discutat cu liderul PSD.

Recomandări
Luca niculescu gettyimages 2298567182
Surse: Primele nume vehiculate pentru Guvernul Niculescu. PSD ar putea prelua portofolii mari, un minister ar urma să dispară

Surse politice au prezentat primele variante vehiculate pentru viitorul Guvern Niculescu, în care PSD ar putea să preia portofolii mari, precum Apărarea, Energia și Munca. Pe de altă parte, Ministerul Investițiilor ar urma să dispară.

Screenshot 2026 10 14 101014
Șase județe din România, premiate de Comisia Europeană. Cum a ajuns cea mai săracă regiune a țării un model de inovare

Cea mai săracă regiune a României este premiată miercuri la Bruxelles. Partea de nord-est a țării este desemnată „Regiune Europeană Antreprenorială”, pe anul 2027, pentru felul inovator în care sprijină dezvoltarea IMM-urilor.

62574680
Papa Leon a fost diagnosticat cu cancer şi a suferit o intervenţie chirurgicală de îndepărtare a unui lob pulmonar

Papei Leon i-a fost extirpat lobul inferior al plămânului drept în cadrul intervenţiei chirurgicale efectuate marţi şi a fost diagnosticat cu adenocarcinom pulmonar, o formă comună de cancer pulmonar, a anunţat Vaticanul într-un buletin medical.