Câți ani are cel mai vârstnic student din România. A absolvit Universitatea „1 Decembrie 1918”, în Alba Iulia

62455552
Alba24

Cel mai în vârstă student din România, Aurel Voicu, a absolvit sâmbătă, la aproape 89 de ani, cursurile de masterat la Universitatea "1 Decembrie 1918" Alba Iulia.

Născut în 17 iunie 1935, Aurel Voicu, inginer mecanic şi primar al oraşului Cugir până în 2004 şi viceprimar până în 2008, a urmat masteratul la "Cercetarea, conservarea şi valorificarea patrimoniului istoric", fiind pasionat de istorie.

Rectorul Daniel Breaz a spus, sâmbătă, la festivitatea de absolvire a promoţiei 2024, că Aurel Voicu este "un exemplu" şi că este "o onoare" pentru Universitatea "1 Decembrie 1918" să îl aibă ca absolvent.

Peste o mie de absolvenţi au participat sâmbătă la festivitatea organizată în Piaţa Cetăţii din Alba Iulia, printre aceştia aflându-se şi tineri din peste 30 de ţări, potrivit rectorului.

"Sunteţi o promoţie aparte, sunteţi o promoţie specială, sunteţi o promoţie care, cu siguranţă, ne va aduce mândrie. Veţi fi o promoţie de succes, pentru că aşa au fost şi celelalte promoţii ale universităţii noastre", le-a transmis Daniel Breaz.

Înfiinţată în 1991, când avea o singură facultate, cea de Ştiinţe Umaniste, cu specializările Istorie şi Teologie Ortodoxă, şi un Colegiu Tehnic şi Economic, universitatea de stat din Alba Iulia are în prezent cinci facultăţi - de Istorie, Litere şi Ştiinţe ale Educaţiei, de Ştiinţe Economice, de Informatică şi Inginerie, de Drept şi Ştiinţe Sociale şi de Teologie Ortodoxă.

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
62043155
Farsa unui copil de 11 ani din Hunedoara a declanşat o anchetă a poliţiştilor. Părinţii vor fi amendaţi
Un copil de 11 ani din Petrila, judeţul Hunedoara, a declanşat o adevărată anchetă la IPJ Hunedoara, după ce a sunat la întâmplare un bărbat căruia i-a cerut ajutor spunându-i că este agresat de tatăl său.
62455546
A murit jurnalistul Mircea Carp. A fost unul dintre liderii de la Vocea Americii și Europa Liberă
Familia Regală a transmis un mesaj la moartea jurnalistului Mircea Carp în care afirmă că acesta a fost "un exemplu de constanţă şi devotament, de onoare şi de măsură, de rigoare profesională şi de altruism".
62433650
Un tânăr din Bihor a agresat doi soți în fata unui magazin. Victimele au ajuns la spital
Un bărbat de 26 de ani este cercetat de poliţiştii din Bihor după ce a agresat un soţ şi o soţie, iar scandalul a avut loc în faţa unui magazin. Victimele au fost duse la spital şi au nevoie de cel puţin o săptămână de îngrijiri medicale.