Câte zile de concediu în plus am putea avea după schimbarea Codului Muncii

×
Publicitate

Cine are o urgență sau trebuie să îngrijească un membru al familiei care s-a îmbolnăvit ar putea beneficia de un nou tip de concediu.

Pentru asta, parlamentarii se pregătesc să schimbe Codul Muncii. Ca să nu fim sancționati de Comisia Europeană pentru că nu am implementat aceste măsuri la timp, autoritățile promit că ne vom alinia regulilor Uniunii chiar în acest an.

Cel mult 10 zile pe an, românii vor putea să ceară legal învoire de la muncă pentru urgențe, fie că au o problemă de sănătate sau una de familie. Doar că zilele vor trebui recuperate ulterior, conform unei înțelegeri cu angajatorul. Dacă sunt nevoiți să aibă grijă de o rudă din cauza unei boli, atunci oamenii vor putea primi concediu de 5 zile. Acestea nu vor trebui recuperate.

Elena Antoneac, specialist HR: ”Angajatorii, 80-90% dintre ei înțeleg aceste probleme, doar că directiva ajută un pic și normalizează aceste situații. Este normal să am o problemă personală, pot să-mi iau până în 10 zile libere. Se vor compensa cu alte zile. În acest moment nu e foarte clar care sunt beneficiile și cum ar putea cineva. Chiar să beneficieze cu adevărat”.

Măsurile sunt prevăzute într-un proiect de lege depus de parlamentarii PSD si care ar trebui adoptat cât mai repede. Avem două directive europene pe care ar fi trebuit să le implementăm până la începutul lunii august. Ministrul Muncii dă asigurări că legea va fi adoptă în Parlament in sesiunea de toamnă.

Marius Budăi, ministrul Muncii: ”Una dintre directive prevede echilibrul între viața profesională și viața privată a lucrătorilor și îngrijitorilor. Sunt discuții extrem de importante în UE, a venit timpul că și noi să le transpunem în legislația românească. Mă așteptam să fie transpuse până acum, dar sper ca în sesiunea de toamnă să fie dezbătute”.

Pe lângă concediul de îngrijitor și zilele pentru urgențe, În aceeași inițiativă, concediul paternal, adică cel de care beneficiază tatăl copilului, va fi de 10 zile, în loc de 5, cât e acum. Iar concediul pentru îngrijirea copilului bolnav va putea fi dat până la vârsta de 12 ani, nu de 7 ani, cum prevede actuala lege.

Legea a intrat deja în dezbaterea Senatului.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62267798
Zeci de români au fost nevoiți să doarmă în aeroport după ce zborul din Dortmund în România a fost anulat

Ziua şi nebunia pe aeroporturi. Milioane de turişti, inclusiv români, trec prin caznele plecării în concediu, sau chiar la muncă în străinătate.

62038042
Tudorel Toader nu mai reprezintă România la Comisia de la Veneția. Cine i-a luat locul

Fostul ministru al Justiției Tudorel Toader nu va mai reprezenta România la Comisa de la Veneția, după ce mandatul său a expirat acum o lună și nu a fost prelungit.

 

62267725
Autobuzele și autocarele din România sunt tot mai vechi. Ultimele licențe pentru autobuze au fost date în anul 2013

Autobuzele și autocarele din România sunt tot mai vechi, iar operatorii nu dau semne că își vor reînnoi prea curând parcul auto.

Recomandări
Gettyimages plenul parlamentului european
Bugetul UE pentru următorii șapte ani se dezbate în Parlamentul European. Câți bani ar putea primi România de la Bruxelles

Câți bani va mai primi România de la Bruxelles după 2028? Miercuri (7 octombrie), Parlamentul European dezbate bugetul Uniunii pentru următorii șapte ani. 

Fotojet 8
Cristela și Călin Georgescu au ajuns, din nou, la DIICOT pentru percheziții informatice

Călin Georgescu și soția sa Cristela au revenit miercuri dimineață la DIICOT. Aceștia trebuie să asiste la perchezițiile informatice asupra telefoanelor și mediilor stocare, ridicate de anchetatori în timpul perchezițiilor făcute în vila din Mogoșoaia.

Vlcsnap 2026 10 07 07h58m33s610
Românii care au intrat în Cartea Recordurilor cu cea mai mare lecție de navigație din lume. Au participat peste 600 de oameni

Românii pasionați de călătoriile pe mare au reușit o performanță care a intrat în Cartea Recordurilor.